În luna octombrie a fost rândul Parohiei „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Slobozia să găzduiască „ora de rugăciune” a preoților din Decanatul de Brăila. Întâlnirea fraternă a preoților a avut loc luni, 21 octombrie, iar gazdă a fost Pr. Paul Daniel Coman OFMCap, parohul comunității catolice din localitate.

 

În prima parte a întâlnirii, preoții au recitat ”Ora medie” din Liturgia Orelor, au meditat asupra unui text al Papei Francisc și s-au rugat pentru misionari, luna octombrie fiind dedicată misiunilor. La întâlnirea decanatului de Brăila a participat și Pr. Daniel Bulai, vicar episcopal pentru activitate pastorală în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București și ceremonier la Catedrala Sf. Iosif. Astfel, după momentul de rugăciune, Pr. Daniel le-a vorbit preoților despre normele liturgice în general și a subliniat importanța respectării lor în mod uniform în toate parohiile.

Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Slobozia a fost înființată în 1990, iar biserica parohială a fost construită în 2006. Comunitatea este păstorită de preoții din Ordinul Fraților Minori Capucini (OFMCap). Decanatul de Brăila cuprinde parohiile romano-catolice din Brăila, Buzău, Călărași, Greci (TL), Măcin (TL), Nehoiu (BZ), Râmnicu-Sărat (BZ), Romanu (BR), Slobozia (IL), Țepeș Vodă (BR) și Urziceni (IL). Următoarea „oră de rugăciune” în comun a preoților din Decanatul de Brăila va avea loc în noiembrie la Greci (Tulcea), în Parohia Sf. Lucia.

Show Buttons
Hide Buttons