ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, continuă vizitele pastorale în parohiile Arhidiecezei Romano-Catolice de București, întâlnind diferitele comunități și cunoscând mai bine Arhidieceza care i-a fost încredințată spre păstorire de către Papa Francisc.

fb.com/Parohia-Romano-Catolica-Sf-Luca-Pucioasa

După ce sâmbătă, 18 iulie a.c., a participat la hramul Capelei Sfânta Maică a Libertății din Predeal, duminică, 19 iulie, Excelența Sa a vizitat în cursul dimineții comunitatea catolică din Pucioasa (Dâmbovița) și a celebrat Sf. Liturghie în biserica parohială dedicată Sfântului Luca, Apostol și Evanghelist. Au concelebrat, alături de părintele paroh Francisc Șerban, Pr. Emil Moraru, Pr. Gabriel Popa și Pr. Emanuel Dumitru.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ÎPS Aurel a reflectat asupra pericopei evanghelice care reda trei parabole: cea a grâului și a neghinei, parabola grăuntelui de muștar și parabola plămadei. Arhiepiscopul a explicat că „Isus folosește imagini din viața oamenilor, din natură, pentru că vrea să se facă înțeles”. Tâlcuind apoi semnificația celor trei parabole ale Împărăției lui Dumnezeu, ÎPS Aurel a insistat pe importanța exemplului pe care creștinii sunt chemați să îl ofere prin viața lor de credință: „prin exemplul nostru trebuie să facem să crească această Împărăție a lui Dumnezeu”, iar prin răspândirea binelui să contribuim pentru ca “Împărăția lui Dumnezeu pe pământ să aibă mai mult grâu și mai puțină neghină”.

Parohia Sfântul Luca din Pucioasa (Dâmboviţa) a fost înființată în 1996 de ÎPS Ioan Robu, credincioşii din localitate fiind până atunci asistaţi spiritual de preoţii de la Târgovişte. Biserica parohială a fost construită între 1997-2001 pe un teren achiziţionat de parohie în 1996. Lăcaşul de cult a fost sfințit în 2001 de ÎPS Ioan Robu, atunci Arhiepiscop Mitropolit de București, și pus sub ocrotirea Sfântului Luca, Apostol și Evanghelist.