Predica ÎPS Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, 29 iunie 2020
Hirotonire de preoţi

Preasfinţite Cornel,
Reverendisime Monseniore Benone, rectorul Seminarului din Iaşi,
dragi confraţi întru preoţie,
dragi aspiranţi la slujirea preoţească,

Iubiți credincioși prezenți aici în Catedrală și cei care sunteți în comuniune cu noi prin intermediul Televiziunii Române și internet,

În mărturisirea de credinţă pe care Biserica ne-o propune în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, între altele spunem: „Cred într-una Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică”.

Aş vrea să mă opresc  mai mult asupra ultimei note pe care noi o dăm Bisericii. Spunem că Biserica este „Apostolică”.

Ce înseamnă acest lucru?

  • Înseamnă că Biserica provine de la Apostoli, care, aşa cum ştim, şi ei, la rândul lor, au fost rânduiţi de Domnul nostru Isus Cristos.
  • Şi noi, care suntem Biserica anului 2020 – al mileniului al treilea -, în realitate ne legăm de primii Apostoli. Suntem, într-un anumit sens şi cu tot adevărul „urmaşii lor spirituali”.
  • Apoi, expresia „Biserica este apostolică” mai înseamnă că noi mărturisim aceeaşi credinţă pe care Apostolii au mărturisit-o şi pe care ne-au transmis-o, înseamnă că noi credem în ceea ce ei au crezut. Şi, crezând ceea ce ei au crezut, noi suntem tocmai zidiţi pe temelia lor. Biserica, aşa cum spunea Sfântul Paul (Ef 2,19), „este zidită pe temelia Apostolilor şi a profeţilor, având ca piatră din capul unghiului pe acelaşi Isus Cristos”.

Dar, între toţi Apostolii sunt doi care au un loc special, mai important. Sunt tocmai Apostolii pe care noi astăzi îi sărbătorim: Sfinţii Petru şi Paul.

Şi primii noştri fraţi creştini au înţeles foarte bine că Apostolii Petru şi Paul sunt atât de importanţi, încât ei celebrau această sărbătoare ca una dintre cele mai mari sărbători după cea a Paștelui.

De ce? – poate că ne întrebăm noi.

Pentru că, celebrând sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul se celebrează într-un oarecare sens sărbătoarea Bisericii, pe care ei au zidit-o, pe care ei au iubit-o, pe care ei au slujit-o, pentru care ei au suferit, pe care ei au mărit-o, au răspândit-o şi pentru care ei şi-au dat viaţa.

Sfântul Papă Paul al VI-lea spune despre cei doi apostoli: Două vieţi diferite, dar amândouă transformate de întâlnirea cu Cristos. Două vieţi diferite, dar unite de aceeaşi iubire şi de aceeaşi pasiune pentru Cristos.

Un exemplu mare pentru noi! Suntem chemaţi să ne modelăm viaţa noastră după exemplul lor, după modelul credinţei lor pentru ca şi astăzi Cuvântul lui Dumnezeu să continue să se răspândească în mijlocul oamenilor. Omenirea are nevoie de Cristos. Şi Cristos are nevoie de noi Apostoli. Noi trebuie să fim apostolii de astăzi.  Şi „a fi adevăraţi apostoli ai lui Cristos este un mare act de curaj, şi în acelaşi timp un mare act de încredere în puterea şi în ajutorul lui Dumnezeu”.
„Nu poate exista un creştin îndrăgostit de Cristos care să nu aibă o inimă de apostol. Apostolatul este vocaţie, este datorie pentru orice creştin. Şi pentru a fi apostol nu este suficient să vorbim, trebuie să ştim să slujim. Să o demonstrăm cu exemplul concret. „Adevăratul apostolat nu înseamnă a vorbi, ci a fi cu adevărat apostol”. „Cristos nu se demonstrează, ci se mărturisește”.

Mântuitorul i-a numit Apostoli, adică trimişi, martori, mesageri. Așadar Mântuitorul nu ne vrea sedentari, pasivi… Ne vrea în mişcare, activi, entuziasmați, atrăgători. Fiecare poate fi apostol după propriile posibilităţi. Dar iubirea pe care o simţim pentru Cristos trebuie să se reverse, trebuie să explodeze, astfel încât să inunde mediul în care trăim. Nu este timp pentru creştini pasivi! Apostolii au fost capabili să înflăcăreze toată lumea. Sfânta Ecaterina de Siena spunea: ”Dacă veţi fi ceea ce trebuie să fiţi, veţi aprinde focul [iubirii] în lumea întreagă”.

Iată pentru ce este importantă sărbătoarea de astăzi. Pentru că ne aminteşte de datoria pe care o avem în Biserică, mai ales pentru noi preoţii, dar şi pentru dumneavoastră, iubiţi credincioşi.

Şi noi, în această sărbătoare ne gândim cu devoţiune şi respect la aceşti doi Apostoli, Petru şi Paul, care au trăit la mare distanţă de timpurile noastre, şi totuşi ei sunt atât de aproape de noi şi noi suntem legaţi atât de mult de ei, pentru atâtea motive pe care le-am indicat puţin mai înainte.

Ne gândim la aceşti doi Apostoli cu afecţiune şi citim scrierile lor precum şi ceea ce s-a scris despre ei, începând cu cartea Faptele Apostolilor, care ne prezintă tocmai figura Sfântului Petru şi cuvântările sale, dar şi figura Sfântului Paul şi discursurile sale.

Noi ştim cât de mult au trudit şi suferit aceşti doi apostoli pentru Biserica lui Isus Cristos.

Sfântul Paul o spune de atâtea ori, chiar şi astăzi am auzit-o în lectura a doua: „Am luptat lupta cea bună – Sfântul Paul se considera un luptător – şi am ajuns la ţintă – putea cu siguranţă să adauge – nu prin meritele mele, dar prin harul lui Dumnezeu care a lucrat în mine. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării– se considera şi un alergător – cu alte cuvinte,  am ajuns primul, am atins ţinta. Şi acum aştept coroana dreptăţii, rezervată învingătorului”.

Tot Sfântul Paul spune: „şi nu numai mie [îmi este rezervată coroana], ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui” (2Tim 4,8). Toate acestea şi încă mai multe lucruri ni le aminteşte tocmai sărbătoarea de astăzi.

Astăzi sărbătorim solemnitatea Sf. Petru și Sfântul Pavel, care au pus bazele Bisericii primare și, prin urmare, ale credinței noastre creștine. Apostoli ai  Domnului, martori ai primei ore, au trăit acele momente inițiale ale extinderii Bisericii și au sigilat cu sângele lor fidelitatea față de Isus. Împreună cu Apostolii Petru şi Paul, să iubim Biserică, să o slujim, şi dacă este nevoie, chiar şi să suferim pentru ea.

Iar voi, dragi diaconi, ce aţi hotărât să faceţi?

Astăzi veţi fi rânduiţi să fiţi slujitori oficiali ai Bisericii. Astăzi Cristos vi se adresează personal, vă întrebă cum l-a întrebat pe Petru: „Mă iubești?” Vă strigă cum l-a strigat pe Saul, chemându-l la o misiune nouă de a fi vasul său ales şi crainicul său între popoare, vă invită să vă facă şi pe voi crainicii săi, mesagerii adevărului şi binelui între oamenii secolului nostru. Vrea să vă înscrie în misterul Bisericii sale şi să vă încredințeze darul slujirii şi al iubirii preoţeşti. Noi ne bucurăm că sunteţi aici, vă încurajăm cu rugăciunile noastre şi cu iubirea noastră. Ştim şi suntem siguri că cei dragi ai voştri vă stau alături spunându-vă: curaj pe calea pe care v-o oferă Domnul, cel care vă vrea mereu martorii săi şi apostolii săi pe pământ.

Dragi aspiranți la Ordinul prezbiteratului,

Domnul v-a ales să vă binecuvânteze cu darul preoţiei veşnice, ca la rândul vostru să împărtăşiţi oamenilor bucuriile cereşti. Oamenii zilelor noastre așteaptă ca să vadă prin voi marele mister şi dar pe care vi l-a făcut Cristos, Marele Preot şi pe care prin voi vrea să-l ofere omenirii. Sfinţii apostoli Petru şi Paul să vă fie modele de slujire şi iubire faţă de Biserică, iar Maica Domnului să vă însoţească în slujirea voastră preoţească! Aşa să fie. Amin.