Marţi, 11 februarie 2020, cu ocazia comemorării Aparițiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti a prezidat Sfânta Liturghie în Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină din Bucureşti (Cioplea). În această zi, Biserica Catolică celebrează și Ziua Mondială a Bolnavului, instituită în 1992 de Sfântul Ioan Paul al II-lea, Papă.

Împreună cu păstorul, credincioșii parohiei, adunaţi în număr mare la Sfânta Liturghie de la ora 10.30, au invocat ocrotirea și mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor. Excelența Sa, alături de preoții comunității, au împărțit Sacramentul Maslului persoanelor bolnave sau în vârstă prezente la celebrare.

Printre cei care au primit Maslul s-au numărat şi o parte dintre credincioșii care primesc cu regularitate vizita preotului la domiciliu, cu ocazia primei vineri din lună, prezența lor în biserica parohială, în această Zi dedicată bolnavilor, fiind posibilă datorită atenției gratuite față de aceste persoane din partea membrilor familiei sau a voluntarilor. Comunitatea parohială a beneficiat, în această zi, de ajutorul oferit de voluntarii şi membrii Serviciului de Ajutor Maltez din Bucureşti, însoțiţi de Pr. Gabriel Popa, responsabil spiritual.

Pr. Daniel Benchea