Duminică, 4 octombrie, colectele din toate bisericile catolice din lume sunt destinate Obolului Sf. Petru, reprezentând ajutorul pe care credincioșii catolici îl oferă Sfântului Părinte pentru numeroasele necesități ale Bisericii Universale și pentru actele de caritate ale Papei față de cei mai nevoiași.

Papa FranciscOperele de caritate susținute de Sfântul Părinte i-au ajutat și pe bolnavii de coronavirus din România. În luna aprilie, Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pulmonare și alte materiale medicale (200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare) către spitalul din Suceava. În contextul pandemiei COVID-19, prin Obolul Sf. Petru s-au concretizat alte numeroase proiecte caritative în America Latină, Liban, Ucraina, Italia, Spania, Albania, Hong Kong, atât prin donații directe, cât și prin oferirea de echipamente și materiale sanitare.

Obolul Sf. Petru continuă o practică foarte veche ce își are originea de la începuturile creștinismului. Faptele Apostolilor (Fap 4,34; 11,29) menționează sprijinirea materială a celor care vesteau Evanghelia, în beneficiul celor aflați în nevoi. La sfârşitul secolului al VIII-lea, anglosaxonii, după convertire, s-au simţit atât de legaţi de episcopul Romei, încât au decis să-i trimită Sfântului Părinte, în mod constant, o contribuţie anuală. Astfel a apărut Denarius Sancti Petri (Pomană pentru Sfântul Petru), o practică ce s-a răspândit repede în ţările europene şi pe care Papa Pius al IX-lea a binecuvântat-o în august 1871, prin enciclica Saepe venerabilis.

În mod tradițional, colecta pentru Obolul Sf. Petru are loc în fiecare data de 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, sau în duminica imediat următoare. Anul acesta, din cauza situației de urgență sanitară, colecta pentru Obolul Sfântului Petru a fost transferată în duminica a XXVII-a a timpului liturgic de peste an, pe 4 octombrie, când Biserica îl sărbătorește pe Sfântul Francisc din Assisi.