Iosif Gerstenengst
Centenar al nașterii unui mare om al Bisericii și al artei organistice

În ziua de 3 iulie a acestui an s-au împlinit 100 de ani de la nașterea preotului și maestrului în arta interpretativă organistică, Iosif Gerstenengst.

Spre sfârșitul anului 1958 Iosif Gerstenengst venea la București pentru a oferi un sprijin pastoral și artistic de câteva luni Catedralei Sfântul Iosif. Dar nevoia de preotul și de artistul Iosif Gerstenengst s-a prelungit, așa încât el avea să rămână la București până la sfârșitul vieții (ianuarie 1992).

Ca preot, era foarte mult apreciat pentru sfaturile sale înțelepte oferite celor care veneau să se spovedească la el și pentru delicatețea de care dădea dovadă atunci când vizita bolnavii. Ca artist, era deosebit de apreciat pentru concertele sale, mai ales din Catedrală, dar și pentru cele de la Ateneu ori de la Sala Radio. Totodată, arta lui și-a pus o amprentă deosebită asupra discipolilor pe care i-a format de-a lungul timpului și care au dat și continuă să dea mărturie prin valoarea lor de ceea ce a însemnat Iosif Gerstenengst pentru devenirea lor artistică.

Dar, cariera artistică a lui Iosif Gerstenengst nu s-a consumat doar la București. De fapt, ea a început pe când avea doar 13 ani, în cadrul unui festival organizat la Liceul German Catolic din Timișoara unde era elev; atunci a interpretat la pian Solfegietto de Ph.E. Bach, La vârsta de 17 ani este elogiat de mai multe ziare timișorene după ce a interpretat Sonataîn la major de Mozart la un concert organizat în cadrul aceluiași Liceu.

Odată cu intrarea la Academia Teologică din Timișoara (Seminarul Teologic de rit latin), Iosif Gerstenengst alege să aprofundeze orga și foarte curând susține mai multe concerte în bisericile din Timișoara și în cea de la Ciacova (localitatea sa natală). După hirotonirea lui ca preot (1945) și mai ales după numirea sa ca vicar al Parohiei catolice din Reșița (1946), tânărul preot desfășoară o prodigioasă activitate artistică împreună cu corul bisericii acestei parohii. Concomitent susține, la sfârșitul anilor ’40, numeroase concerte și recitaluri în bisericile din Banat (Caransebeș, Oravița, Timișoara, Ciacova) și în Catedrala Sfântul Iosif din București. Ulterior, la începutul anilor ’50, Iosif Gerstenengst este invitat să concerteze la Timișoara, Oradea, București, Cluj, Satu Mare, Carei, Brașov, Orșova, foarte des la Sibiu.

După venirea sa la București, Iosif Gerstenengst susține în mod regulat recitaluri și concerte atât în București – îndeosebi la Catedrala Sfântul Iosif – și în țară (Ploiești, Timișoara, Oradea, Ciacova, Reșița, Craiova, Brașov, Târgu Mureș, Cluj, Satu Mare, Sibiu Iași, Constanța, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișul de Sus, Reghin, Turnu Severin, Alba Iulia, Botoșani, Piatra Neamț etc). Concomitent el susține concerte și în principalele orașe din țările Europei (Ungaria, Polonia, Austria, Cehoslovacia, R.F. Germană, R.D. Germană, Iugoslavia, Slovenia, Belgia, Franța, Anglia, Italia, Elveția, Croația, Uniunea Sovietică, Danemarca, Suedia, Finlanda, Bulgaria, Olanda) și în cele ale Statelor Unite ale Americii.

Repertoriul abordat de către Iosif Gerstenengst în concertele sale este uriaș, incluzând atât opere ale autorilor clasici, cât și ale autorilor contemporani și mai ales ale celor români. Foarte greu, dacă nu chiar imposibil, ar fi de evocat numele celor cu care a colaborat de-a lungul timpului: dirijori, soliști, coruri, orcheste, atât din țară cât și din străinătate.

Pentru impresionanta sa carieră artistică, Iosif Gerstenengst a fost omagiat prin numeroase concerte și a obținut numeroase distincții printre care cea de Canonic onorific al Catedralei din Timișoara, sau cea de Doctor Honoris Causa al Fundației Internaționale Universitare „Marquis Giuseppe Scicluna”.

Cei interesați de biografia, concertele, repertoriul sau colaboratorii lui Iosif Gerstenengst vor găsi informații detaliate în cartea lui Iosif Sava, intitualtă Orga lui Iosif Gerstenengst, apărută la Editura Ahiepiscopiei Romano-Catolice de București în anul 1991 sau în articolul lui Georg Colța, dirijorul corului „Harmonia sacra” al Parohiei romano-catolice Maria Zăpezii din Reșița, intitulat „Comemorarea lui Josef Gerstenengst la 100 de ani de la nașterea sa (1920-2020)” și publicat pe situl Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, pe data de 13 mai 2020.

Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban

Ce amintire păstrați de la părintele Iosif Gerstenengst?

 

Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit emerit de București

Ce amintire păstrez eu? Părintele Iosif Gerstenengst nu-mi spunea niciodată nici părinte, nici excelență, ci simplu, Domnule coleg.
El mi-a fost confesor mulți ani de zile. Am simțit mereu că era ca o ureche a lui Dumnezeu care apoi, după ce te asculta, prindea glas în cuvintele dezlegării sacramentale ale spovezii.
Nu pot uita finețea lui deosebită în relațiile cu mine și cu ceilalți, modestia lui care te copleșea, în ciuda talentelor cu care Dumnezeu l-a însestrat.
În concertele date în Catedrala Sfântul Iosif sau în atâtea părți ale lumii, adevărat suna muzica, dar în ea și prin ea, răsărea și credința în Cel care i-a dat lui Iosif Gerstenengst vocația muzicală împreună cu vocația preoțească.
Amintirea lui mă încântă și mă edifică mereu.
Dumnezeu să-l fericească în lumina Sa!

Francisca Băltăceanu, profesor emerit al Universității București

Câteva amintiri despre preotul și omul Iosif Gerstenengst (Părintele Sepi, cum îi zicea toată lumea). Era foarte delicat și politicos cu toată lumea, extrem de serviabil. Înainte de fiecare litughie venea la confesional și „rezolva” destul de rapid o coadă considerabilă a celor dornici de spovadă „mini-invazivă”. Nu le respingea nici pe cele câteva persoane în vârstă, foarte „temătoare de Dumnezeu”, mai corect spus ultra-scrupuloase, care veneau să se spovedească și de mai multe ori pe zi și de care ceilalți preoți încercau să scape! Așa că unii îi mai spuneau și „scăparea păcătoșilor”.
Când a venit la Catedrală, fiind cel mai tânăr, luase asupra sa sfințirea locuințelor din cartierele cele mai îndepărtate (nu erau pe atunci atâtea parohii). În vremurile acelea preoții nu aveau mașină, așa că, începând cu 6 ianuarie, cutreiera mulțime de străzi întunecoase, citind la lanternă adresele de pe bilețele. Odată a căzut chiar într-o gură de canal fără capac și doar instinctul de a-și întinde brațele i-a păstrat capul afară. Aflând aceasta, toți s-au îngrozit gândindu-se mai ales la atât de prețioasele lui mâini. El însă povestea totul cu oarecare amuzament.
Avea o atitudine foarte firească, nu-și dădea deloc importanță; așa încât, chemat să concerteze într-o mare catedrală europeană, cei care controlau biletele la intrare nu voiau să-l lase să intre pentru că n-avea bilet. Într-un târziu a reușit să le explice că evenimentul nu poate avea loc fără el!
Cânta mult la orgă și în afara slujbelor. Dar întotdeauna – cu o intensitate, cu o gingășie menite să favorizeze rugăciunea.