Ziua Mondială a Săracilor, instituită de Papa Francisc în 2016 la încheierea Jubileului extraordinar al Milostivirii, prin scrisoarea apostolică „Misericordia et misera”, a fost celebrată și în Arhidieceza Romano-Catolică de București, prin diferite inițiative organizate în capitală și la Câmpulung Muscel. 

Inspiraţi de Mesajul pe care Suveranul Pontif l-a transmis pentru Ziua Mondială a Săracilor, reprezentanţi ai mai multor organizaţii şi comunităţi catolice care desfăşoară activităţi de caritate în capitală au luat parte duminică la Sfânta Liturghie de la ora 10.30, în Catedrala Sf. Iosif, împreună cu voluntarii şi câteva dintre persoanele nevoiaşe pe care le asistă. Ei au participat activ, citind lecturile în cadrul Liturgiei cuvântului, aducând invocațiile lor la Rugăciunea credincioșilor și oferind darurile la altar în momentul Ofertoriului.

La predică, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a prezentat pe scurt Mesajul Papei Francisc pentru această Zi Mondială, și a amintit că „Sfântul Părinte ne cheamă pe noi, cei de aici, precum și întreaga Biserică Catolică la această conștientizare: că nu putem să ne considerăm adevărați creștini dacă uităm de cei săraci”. Excelența Sa l-a dat apoi ca exemplu pe Fericitul Vladimir Ghika, „care a avut o mare sensibilitate față de cei săraci”: „el a făcut mereu această paralelă – și a gândit-o și trăit-o în fapta sa – între Cristos prezent în Sfânta Euharistie și Cristos prezent în cel sărac”.

„Îl rugăm pe Dumnezeu să ne inspire mereu, nu numai astăzi – a mai spus ÎPS Ioan -, spre această mare sensibilitate față de cei săraci, căci în această sensibilitate stă pregătirea noastră pentru întâlnirea din urmă și pentru veșnicie cu Cristos. O invocăm pe Sfânta Fecioară Maria să ocrotească gândul nostru cel bun față de cei săraci, să păstreze în comunitățile noastre această atenție față de omul care are nevoie în diferite feluri de noi, de sprijinul nostru”.

După Sfânta Liturghie, persoanele nevoiașe au fost invitate la o agapă frățească, la Parohia Catedralei Sf. Iosif, alături de operatorii sociali din asociaţiile și fundațiile organizatoare: Asociaţia Caritas Bucureşti, Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor, Serviciul de Ajutor Maltez – sucursala Bucureşti, Asociaţia Don Orione, Banca pentru alimente, JRS România, Misionarii şi Misionarele Carității, Surorile Franciscane Misionare de Assisi. ÎPS Ioan i-a invitat la început, pe toți cei prezenți, să se roage împreună Tatăl nostru, apoi a salutat pe fiecare în parte și a discutat cu unele dintre persoanele nevoiașe și cu reprezentanți ai diferite comunități și organizații catolice.

PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei, a fost prezent duminică în comunitatea franciscană din București, cu ocazia promisiunii de viață evanghelică pe care opt persoane au făcut-o ca terțiari ai acestui Ordinul călugăresc. Excelența Sa le-a mulțumit fraților franciscani, terțiarilor şi voluntarilor pentru angajamentul lor și pentru dăruirea cu care îl slujesc în mod concret pe Cristos în săracii de pe străzile capitalei. „Dumnezeu să vă sporească numărul și caritatea, și să vă dea ca la final să auziți și dumneavoastră cuvântul spus de stăpânul din Evanghelia zilei: Intrați în bucuria stăpânului vostru!”.

În cursul după-amiezii zilei de duminică, Nunțiul Apostolic Mons. Miguel Maury Buendía a vizitat comunitatea din Ferentari a Surorilor Misionarele Carității. Excelența Sa a fost întâmpinat de câteva dintre persoanele asistate de surori. Au fost prezenți și preoții de la Parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus, Pr. paroh Nicolae Farcaș și Pr. vicar Robert Petrișor, câţiva membrii ai Comunității Papa Ioan al XXIII-lea și reprezentanți ai Fundației Dezvoltarea Popoarelor, organizații care colaborează cu Misionarele Carității. Fiind şi ziua de naştere a Mons. Maury Buendía, care a împlinit duminică 62 de ani, surorile i-au oferit Excelenţei Sale un cadou simbolic: un coş cu pâine şi paste făinoase – alimente de bază -, precum şi o pătură. După un moment de împărtăşire cu cei prezenţi, Nunţiul Apostolic, însoţit de surori şi de câţiva colaboratori, a vizitat două dintre familiile nevoiaşe asistate de Misionarele Carităţii.

Răspunzând invitației ÎPS Ioan Robu, transmisă prin Scrisoarea pastorală dată cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor, de a face din această Zi o „ocazie de a reînnoi spiritul de rugăciune, de împărtășire cu ceilalți, de caritate, după modelul primei comunități creștine și după îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc”, unele comunități și organizații din Arhidieceză au marcat într-un mod deosebit Ziua Săracilor. Astfel, sâmbătă, 18 noiembrie a.c., la Câmpulung Muscel a fost inaugurat Centrul de zi „Vladimir Ghika”, în prezența ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. Înființat de Asociația Surorile de Caritate ale Sf. Paul, Centrul va oferi diferite servicii sociale: terapii individuale şi de grup, logopedie, kinetoterpie şi gimnastică medicală, grup de socializare, grup de sprijin pentru părinţi. Apoi, Comunitatea catolică de limbă spaniolă, din București a donat duminică, 19 noiembrie, jucării și alimente familiilor asistate de Misionarele Carității din capitală (de la Piața Chibrit). Și tot duminică, membrii și voluntarii sucursalei din București din Serviciul de Ajutor Maltez au distribuit săracilor din zona Gării de Nord pachete cu mâncare și ceai cald.

Centrul de zi „Vladimir Ghika”, din Câmpulung Muscel

 

Donaţiile Comunităţii catolice de limbă spaniolă din Bucureşti. Foto: fb.com/capellaniabucarest

 

Voluntari şi membri ai Serviciului de Ajutor Maltez distribuind mâncare şi ceai cald oamenilor străzii din capitală. Foto: fb.com/bucurestisamr