vp_logoRugăciune pentru Vizita pastorală (1) – pdf

Doamne Dumnezeul nostru,
primim din mâinile Tale părinteşti vizita episcopului nostru;
fă să fie pentru noi o experienţă de har
şi un semn al prezenţei tale în cotidianul vieţii noastre.

Te rugăm,
dăruieşte-i episcopului nostru înţelepciunea Ta,
ca să ştie să arate fiecărei comunităţi
calea pe care Tu vrei să înaintăm;
întărește-l cu harul tău, ca să știe să le vestească tuturor iubirea ta.

Ajută-ne,
să trăim prin această vizită experiența minunată a discipolilor de la Emmaus.
În pașii Păstorului nostru, care vine să ne viziteze în numele Tău,
fă să vedem urmele pașilor Fiului Tău Înviat,
într-o lume adesea incertă, istovită şi dezamăgită.

Îţi cerem
să ne dai umilinţă şi disponibilitate pentru a relua proiecte întrerupte
şi pentru a lega relaţii mai vii şi mai fraterne.
Învaţă-ne să citim semnele timpului şi să ne îndreptăm fără teamă spre viitor;
eliberează-ne de orice tendinţă de a ne închide, de prejudicii şi superficialitate;
lărgeşte-ne privirea spre orizonturi de comuniune,
fă-ne capabili să dăm mărturie despre speranța noastră
și să fim protagoniști și co-responsabili în viața Bisericii.

Îți mulțumim
pentru toate lucrările minunate pe care le împlinești în Biserică.
Ajută-ne să depășim obstacolele
datorate limitelor și slăbiciunilor noastre,
indiferenței și lipsei noastre de implicare,
ca să colaborăm în unitate pentru același scop comun.

Sfântă Fecioară Neprihănit Zămislită,
Patroana Arhidiecezei noastre,
mijloceşte pentru comunitatea noastră diecezană,
ca să devină mai vie, frumoasă, sfântă, armonioasă, misionară
întrupată în istorie şi în slujba mântuirii universale.
Amin.

 

Rugăciune pentru Vizita pastorală (2) – pdf

Doamne Isuse, tu vizitezi
și reînnoiești în orice timp Biserica Ta
și o faci să rodească o viață nouă,
ca să fie mereu semn
și mijloc de mântuire pentru toți oamenii.

Fă, te rugăm, ca Vizita pastorală a episcopului nostru,
prin care tu dorești să te întâlnești cu poporul tău,
sub acțiunea Duhului Sfânt,
să fie prilej de har care să ne facă tari în credință,
neclintiți în speranță și neobosiți în caritate.

Ajută comunitatea noastră diecezană și parohială
să mărturisească cu curaj iubirea lui Dumnezeu Tatăl
printr-o implicare tot mai mare în comuniune și misiune
sub călăuzirea Păstorilor noștri.
Fă-ne atenți la cuvântul său și disponibili la îndrumările sale.
Reînnoiește în noi conștiința propriei demnități baptismale
și entuziasmul apartenenței la Biserica Ta.

Sfântă Fecioară Neprihănit Zămislită,
Patroana Arhidiecezei noastre,
ajută-ne să primim cu folos Vizita pastorală,
ca pe o adevărată întâlnire cu Fiul Tău.
Amin.

 

* Rugăciunea credincioșilor, pentru Vizita pastorală – pdf

Această rugăciune a credincioşilor poate fi utilizată atât în perioada de pregătire pentru Vizita pastorală cât şi în timpul desfăşurării acesteia.

Fraţilor preaiubiţi, Domnul este Păstorul cel Bun care cunoaşte, îndrumă şi ocroteşte turma sa. Să-l rugăm pe Dumnezeu Tatăl să ne dea să primim cu spirit de credinţă şi cu inimă deschisă darul Vizitei Pastorale, semn al prezenţei lui Cristos Păstorul cel veşnic în mijlocul comunităţii noastre. Să ne rugăm împreună spunând:

R: Doamne, vizitează pe poporul tău.

  • Pentru Arhidieceza noastră, chemată să se reînnoiască spiritual prin Vizita pastorală a episcopului. Ca să recunoască numeroasele daruri ale Duhului Sfânt pe care Tatăl i le-a dăruit, pentru a face să strălucească semnul carităţii lui Cristos care s-a dat pe sine pentru turma sa. Să ne rugăm.
  • Pentru Arhiepiscopul nostru Ioan, pentru Episcopul Cornel şi pentru toţi preoţii care slujesc în Arhidieceză. Duhul Sfânt să-i sprijine în slujirea lor, ca să zidească în mijlocul nostru Biserica lui Cristos şi să răspundă cu generozitate chemării de a sluji comunitatea creștină după exemplul Bunului Păstor. Să ne rugăm.
  • Pentru comunitatea noastră parohială. Pentru ca Vizita pastorală să fie prilej de reînnoire permanentă a disponibilității de a asculta glasul lui Cristos şi de urmare docilă a învățăturilor păstorilor legitimi ai Bisericii, pentru a crește în fraternitate și comuniune, devenind loc de educare la credință. Să ne rugăm.
  • Pentru toţi laicii şi persoanele consacrate care participă la misiunea Bisericii, în diversitatea carismelor şi stării lor. Domnul să dăruiască Bisericii noastre locale laici tot mai responsabili și implicați, precum și numeroase vocații, la preoție și la viața consacrată, care să colaboreze la zidirea Împărăției lui Dumnezeu în lume. Să ne rugăm.
  • Pentru cei descurajați și bolnavi, pentru familiile aflate în dificultate, pentru cei fără un loc de muncă și pentru cei deznădăjduiți. Comunitatea noastră să fie pentru toți o casă primitoare și un loc de încurajare, unde cei ce suferă trupește sau sufletește să experimenteze apropierea lui Cristos. Să ne rugăm.
  • Pentru fiecare dintre noi, căutat și iubit de Cristos Bunul Păstor. Ca să putem redescoperi darul Botezului care ne face fii ai lui Dumnezeu și membri ai Bisericii, și să ne implicăm cu generozitate în a lua parte la bucuriile și suferințele fraților noştri, dând mărturie astfel despre iubirea Tatălui. Să ne rugăm.

Părinte veşnic, care în Cristos Fiul tău ne-ai oferit un model de adevărat păstor care îşi dă viaţa pentru turma sa, fii alături de Episcopii noştri în slujirea lor pastorală şi fă ca Biserica noastră diecezană să asculte mereu glasul tău şi să crească în credinţă prin Duhul Sfânt, în spirit de comuniune şi slujire generoasă a aproapelui, pentru a deveni imagine autentică a iubirii tale şi pentru a înainta cu bucurie pe calea adevărului şi a vieţii. Prin Cristos Domnul nostru.

Show Buttons
Hide Buttons