Vizita din 31 mai-2 iunie 2019, a Papei Francisc în ţara noastră a fost evocată atât de Nunţiul Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendía, cât şi de preşedintele României domnul Klaus Iohannis în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, desfășurate joi, 16 ianuarie 2020, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Mons. Maury Buendía, în calitate de decan al Corpului Diplomatic a transmis Președintelui României și autorităților Statului Român „urările şi mulţumirea tuturor Şefilor de Misiune ai Corpului Diplomatic acreditat în România” la începutul unui Nou An. Trecând în revistă evenimentele importante din anul trecut, Nunțiul Apostolic a subliniat președinția României la Consiliul Uniunii Europene, Summit-ul de la Sibiu și alegerile europarlamentare. De asemenea, Mons. Maury Buendía a transmis, în numele întregului Corp Diplomatic „întregului Popor român, urările noastre de prosperitate, bunăstare şi progres”. „Dumnezeu să protejeze România!”, a mai spus Nunțiul Apostolic, urând un An Nou fericit și tradiționalul „La mulți ani!”.

Excelența Sa a amintit, apoi, că pe 31 mai 2019, în aceeași Sală a Unirii, Papa Francisc s-a întâlnit cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic. „România s-a angajat în construirea unui proiect democratic, printr-un pluralism al forțelor politice și sociale și prin dialogul între acestea”, a spus Nunțiul Apostolic, citând discursul rostit de Sfântul Părinte cu acea ocazie. Repetând motoul Călătoriei Apostolice în România – să mergem împreună! -, Mons. Maury Buendía a subliniat că Papa Francisc a îndemnat atunci ca „toți să meargă în unitate și să-și propună ferm să nu renunțe la la vocația cea mai nobilă la care statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său”.

Vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România a fost evocată și de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, care a descris-o ca pe „un moment istoric” pentru țara noastră. În discursul său adresat şefilor misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, Președintele Iohannis a remarcat că „2019 a fost un an important și încărcat de simbolism pentru România” și și-a manifestat speranța „ca anul 2020 să fie unul al noilor începuturi, al transformării pozitive și al eforturilor răsplătite, pentru fiecare dintre țările și organizațiile” reprezentate la această întâlnire.