Federația Asociațiilor Familiilor Catolice din Europa (FAFCE) îi invită pe liderii UE și ai Statelor membre să conștientizeze „iarna demografică” de pe continentul european și „să acționeze în acest sector prin inițiative internaționale”, informează Agenția SIR, a Bisericii Catolice din Italia. Apelul a fost lansat recent de la Viena, unde între 11 și 12 aprilie a avut loc Adunarea generală a FAFCE, dedicată scăderii demografice în Europa și consecințelor sociale și demografice ale acesteia.

Federația îi invită pe liderii europeni să treacă la acțiuni concrete, „fără a mai pierde timpul și fără scuze ulterioare”, pentru „binele persoanelor în vârstă, pentru drepturile tinerilor, pentru viitorul fiilor noștri”. În Rezoluția adoptată la finalul Adunării generale, Federația Asociațiilor Familiilor Catolice din Europa cere „punerea în aplicare a unei politici care să recunoască poziția unică, fundamentală și de neînlocuit a familiei în societate”. „O adevărată politică familială – se citește în Rezoluția dată publicității printr-un Comunicat de presă al FAFCE – nu înseamnă doar un simplu sprijin social, ci o politică de perspectivă, pentru binele comun”.

Tinerii care doresc „să-și asume responsabilități și să-și făurească o familie, cu mai mulți copii, sunt adesea descurajați de politicile și culturile inadecvate și individualiste, ostile familiei”, se arată în Rezoluție. Familiile catolice cer, totodată, Statelor membre UE „să sprijine tratamentele paliative şi politicile de sănătate pentru asistenţa la domiciliu, ocrotind demnitatea fiecărei persoane până la moartea naturală”, şi să pună familia „în centrul politicilor naționale, astfel încât iarna demografică să devină o primăvară care să modeleze viitorul Europei”.

„Tema Adunării generale a FAFCE, din 11-12 aprilie, continuă reflecția deschisă de Conferința internațională Economy of the family, organizată în Parlamentul României, pe 15 februarie 2018, de către Asociația noastră în parteneriat cu FAFCE și Comitetul pentru egalitatea de șanse din Senatul României”, a declarat pentru Biroul de presă al Arhidiecezei Romano-Catolice de București dl. Cornel Bărbuț, trezorier FAFCE și vicepreședinte al Asociației Familiilor Catolice Vladimir Ghika.

„Ca membră FAFCE – a mai spus dl Bărbuț -, Asociația noastră a semnat și susține apelul asociațiilor de familii catolice din Europa membre în FAFCE adresat liderilor politici din Uniunea Europeană și implicit și celor din România. Considerăm urgentă implicarea autorităților în adoptarea de măsuri politice care să elimine iarna demografică ce se anunță catastrofală și pentru România în următorii 50 de ani”.

Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika funcționează din 2004 în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București, iar din 2011 este membru deplin al Asociațiilor Familiilor Catolice din Europa (FAFCE), înființată în 1997, cu sediul la Bruxelles. La recenta Adunare generală a FAFCE de la Viena au participat reprezentanții asociațiilor membre din 15 țări europene, cărora li s-au alăturat și noi membri simpatizanți din Spania, Belarus și Ucraina.

Show Buttons
Hide Buttons