ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, s-a aflat la Roma vineri, 7 septembrie 2018, într-un pelerinaj în Cetatea Eternă alături de colegii preoți din promoția 1968, cu ocazia Jubileului de aur întru preoție. După ce dimineață a concelebrat Sf. Liturghie cu Papa Francisc în capela din Casa Sf. Marta și apoi s-a rugat la mormântul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, ÎPS Ioan i-a acordat un interviu Pr. Adrian Dancă pentru redacția română a Vatican News, pe care îl redăm în continuare.

Foto: Vatican News

 

Pr. Adrian Dancă: Excelență, Lăudat să fie Isus Cristos!

ÎPS Ioan Robu: În vecii vecilor, amin.

 

A.D.: Ați celebrat Sf. Liturghie în această dimineață în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului alături de Succesorul lui Petru, cu ocazia pelerinajului pe care îl efectuați în aceste zile la Roma împreună cu colegii Sfinției Voastre ca să-i mulțumiți lui Dumnezeu pentru cei 50 de ani de preoție. Cum a decurs acest moment de rugăciune împreună cu papa Francisc și ce impresii ați putea să împărtășiți ascultătorilor noștri?

I.R.: Oricum, am așteptat de mult timp această zi, ca să concelebrăm cu Sfântul Părinte, amintindu-ne de consacrarea noastră preoțească de acum 50 de ani. Și colegii meu au fost toți, în afară de Pr. Beța care e bolnav, și am stat în jurul altarului cu gând de recunoștință pentru tot acest timp pe care l-am consacrat lui Dumnezeu și slujirii în Biserică pentru mântuirea oamenilor.

Da, Sfântul Părinte ne-a primit așa cum se primește fiecare slujitor al Domnului lângă altar pentru Sfânta Jertfă, am urmărit și am participat la Sfânta Liturghie până la sfârșit când Sfântul Părinte ne-a salutat pe toți: în parte, apoi în grup. I-am prezentat pe toți colegii mei, pe fiecare, unul după altul, cum au ajuns la Sfântul Părinte, și totodată i-am mulțumit Sfântului Părinte că ne-a primit pe toți cei care am sărbătorit și sărbătorim și aici, la Roma, 50 de ani de preoție. Ne-a mulțumit pentru tot ce am făcut în Biserică, în acest timp, și pentru Biserică, ne-a urat curaj în continuare, și noi, la rândul nostru, i-am urat Sfântului Părinte, din suflet, și lui: „Curaj!”

 

A.D.: Ați vrea să visați să-i spuneți „Bun venit la București!” Sfântului Părinte?

I.R.: Secretarul Sfântului Părinte ne-a spus să fim foarte scurți și să nu atacăm subiecte care sunt în afara momentului. Și, desigur, nu am putut să intru în această discuție cu Sfântul Părinte, pentru că am promis că nu voi intra în alte teme. Și-atunci, da, am rămas legați doar de moment. Sigur că în urma gândului este acest plan, ca să-l primim pe Sfântul Părinte la București. Cred că se va înfăptui acest gând, dar până atunci rămânem așa: în gând de rugăciune și de așteptare.

 

A.D.: În cei 50 de ani de preoție Dumnezeu a scris o pagină de istorie la care ați fost martor și, din perspectiva spirituală, chiar protagonist. Ați cunoscut ascensiunea și prăbușirea unei dictaturi, ați străbătut – ca toți românii – parcursul tranziției spre libertate, ați văzut, în fine, o Românie din care nu lipsesc, desigur, contradicțiile, dar care și-a reluat totuși locul firesc în familia națiunilor europene. În care momente ați simțit mai mult ajutorul lui Dumnezeu?

I.R.: Am mai spus-o: tot timpul am simțit ajutorul lui Dumnezeu și ocrotirea lui în activitatea pe care am avut-o, indiferent prin ce situație am trecut. Nu a fost niciodată un moment în care să spun că sunt părăsit sau uitat de Dumnezeu, în ciuda momentelor care, da, nu au fost toate pentru zâmbet și voie bună. Dar conștiința aceasta m-a însoțit mereu: că Dumnezeu mă ocrotește. Așa încât n-aș putea să mă opresc la un punct sau altul, dar privind în general peste acești 50 de ani, Slavă Domnului!, Dumnezeu mi-a stat alături și m-a ferit și de pericole grave interne și externe. Și, aș avea de povestit, dar las poveștile pentru altă dată, căci timpul e scurt, și atât mă rezum în a spune: da, Dumnezeu mi-a stat totdeauna alături.

 

A.D.: Printre numeroasele personalități cărora le-ați spus ”Bine ați venit la București!” se află, pentru a menționa doar câteva, Maica Tereza de Calcutta și Papa Ioan Paul al II-lea. Amândoi au fost ridicați ulterior la cinstea altarelor. Ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiți că ați stat de vorbă cu sfinții?

I.R.: În primul rând, sentimentul acesta de bucurie că, iată, chiar am stat de vorbă cu sfinții! De fapt, niciodată nu am avut imaginea sfinților ca niște ființe îndepărtate de mine, de noi, ci ca fiindu-ne aproape. Însă, concretețea aceasta nu am simțit-o niciodată decât atunci când i-am întâlnit pe Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea și pe Maica Tereza. Aveam conștiința și atunci, înainte de a-i declara Biserica de sfinți, aveam conștiința că ei sunt cu adevărat sfinți. Și nu numai după declararea lor de către Biserică, așa, solemnă, a sfințeniei lor, dar și atunci știam că vorbeam cu sfinții.

 

A.D.: Ați spus că timpul este scurt… Aveți 50 de ani de preoție. Ce ați recomanda unui preot care face primii pași în această slujire, care are, să zicem, 5 săptămâni sau 5 ani de preoție?

I.R.: Eu i-aș spune ce ne-a spus și Papa astăzi: Curaj! Pentru că ceea ce s-a început este sub binecuvântarea Domnului și, cu seninătate, cu stăruință, trebuie să rămânem pe această cărare bună a curajului.

 

A.D.: Cât de important a fost sprijinul credincioșilor în acești ani, ținând cont de dificultățile prin a trecut Biserica catolică din România în cei 50 de ani de preoție?

I.R.: Cred că a fost determinant, pentru că oricând m-am gândit ce am eu de făcut și pentru ce am ceva de făcut, în primul rând îmi venea în față imaginea credincioșilor, a preoților, a viitorilor preoți – seminariști. Trebuie să spun că niciodată nu m-am simțit singur. Nu numai cu imaginea lor, dar întâlnirea lor concretă în diferite comunități în toți acești ani. Au fost pentru mine sprijin, pentru că Păstorul, dacă nu vede turma și nu se bucură de prezența ei, atunci nu e păstor. Și am avut această încredere în sprijinul pe care l-am primit în continuu de la credincioși cu, și fără cuvinte, la fel din partea colegilor. Așa am mers împreună Păstor și turmă în toți acești ani.

 

A.D.: ÎnaltPreasfinția voastră vă mulțumesc pentru amabilitatea cu care ați răspuns la solicitarea redacției noastre. Vă dorim din tot sufletul ceea ce vă felicita și Papa Francisc în scrisoarea pe care v-a adresat-o: să aveți în continuare aceeași putere, în a apăra Biserica și familia, pe care ați dovedit-o în acești ani. Vă mulțumim încă o dată. Lăudat să fie Isus Cristos!

I.R.: În vecii vecilor, amin.

 

 

Show Buttons
Hide Buttons