„Preasfințite Jóska, Episcop de Timișoara, Conferința Episcopală din România te primește cu brațele deschise, cu bucurie”, i-a spus ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și vicepreședinte al Conferinței Episcopilor catolici din România noului Episcop de Timișoara, PS József Csaba Pál, la sfârșitul Sfintei Liturghii de consacrare și instalare ca păstor al diecezei bănățene. „Sperăm – i-a mai spus Mons. Robu – ca ce ai început astăzi, să fie întotdeauna spre binele acestei dieceze și spre binele întregii Biserici locale Catolice din România”.

„Astăzi începi o muncă nouă, de Păstor al acestei dieceze – a adăugat Arhiepiscopul Mitropolit de București. Să fii întotdeauna un bun păstor, să fii bucuria și mângâierea preoților, a credincioșilor, a persoanelor consacrate din această dieceză. Lucrarea Domnului o vei cunoaște treptat și altfel, ca episcop, dar din tot sufletul și în numele tuturor episcopilor din Conferința Episcopală îți exprim cele mai bune gânduri și invoc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ta, asupra lucrării tale, asupra acestei dieceze”.

Adresându-se, apoi, clerului, persoanelor consacrate și credincioșilor Diecezei de Timișoara, ÎPS Ioan Robu i-a îndemnat pe toți să-l iubească, să-l asculte și să-l respecte pe episcopul lor. „Totdeauna, pentru mine, Biserica înseamnă un împreună – a explicat Excelența Sa. Un împreună cu ceilalți preoți, cu episcopul, cu toți credincioșii, sub mângâierea prezenței lui Dumnezeu și sub lumina cuvântului lui Dumnezeu, sub călăuzirea păstorului suprem, Părintele Papa de la Roma – semnul unității și al universalității noastre”.

Totodată, ÎPS Ioan Robu i-a mulțumit PS Martin Roos „care își încheie de astăzi activitatea de episcop de Timișoara”: „Mulțumesc, Preasfințite, pentru colaborarea pe care am avut-o în acești 19 ani cu toți episcopii în Conferința Episcopală Română. Dumnezeu să te binecuvânteze în continuare, să te bucuri de mulți ani cu sănătate și seninătate”. După ce în mai a.c. Papa Francisc a acceptat cererea de retragere a PS Martin Roos, Excelența Sa a continuat să conducă Dieceza de Timișoara ca Administrator Apostolic până la instalarea noului episcop titular, iar odată cu consacrarea și instalarea PS József Pál ca Episcop de Timişoara, misiunea de păstorire a PS Martin încetează, devenind Episcop emerit.

Mons. József Csaba Pál a fost consacrat episcop și instalat ca Episcop titular de Timișoara luni, 6 august 2018, în sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala Sf. Gheorghe din Timișoara. Mons. Pál este în momentul de față al zecelea episcop romano-catolic din România și al șaisprezecelea episcop membru al Conferinței Episcopale Române. Ca episcop titular de Timișoara va participa pentru prima oară la lucrările Conferinței Episcopale în sesiunea din toamnă, din 18 – 20 septembrie 2018, care va avea loc la Șumuleu Ciuc. De asemenea, PS József Pál va reprezenta Dieceza de Timișoara la vizita ad limina Apostolorum pe care episcopatul catolic din România o va face la Roma în perioada 5 – 10 noiembrie a.c.

PS József Csaba Pál şi-a ales ca moto episcopal rugăciunea lui Isus „serva eos in nomine Tuo” – Păstrează-i în numele tău (In 17,11), iar la sfârșitul Sfintei Liturghii de consacrare a și explicat motoul ales. „Isus, rugându-se, nu se gândește la sine, ci la aceia care aparțin de el. Păstrează-i…. Și nu vrea de unul singur să-i păstreze, ci îi încredințează Tatălui și cere pentru ai săi ceea ce consideră a fi cel mai important lucru: Tată, păstrează-i în numele tău. Adică în spiritul său, în viața Preasfintei Treimi, la care au devenit părtași”.

Noul Episcop de Timișoara a explicat și semnificația blazonului său episcopal care cuprinde, pe un scut neîmpărțit, pe fundal roșu, simbolul soarelui şi cel al lunii, aşezate în partea superioară a scutului, în colţul din dreapta, respectiv în stânga, iar în partea de jos șapte flăcări de foc – simbolul darurilor Duhului Sfânt, și în partea centrală simbolul Preasfintei Treimi, reprezentat printr-un triunghi echilateral care răspândește raze și are în centrul său „ochiul lui Dumnezeu”. Referindu-se la simbolul Sfintei Treimi, de pe stema sa episcopală, PS Pál a arătat că „raportul de iubire dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și unitatea dintre ei, este model pentru unitatea Bisericii, a Diecezei, a fiecărei comunități în parte. Unitatea în diversitate”.

„În dieceza noastră – a spus noul Episcop de Timișoara -, bogăția diversității este încă mai mult evidențiată. Celălalt – și cel care vorbește o altă limbă, are o altă cultură, o altă mentalitate – a fost creat de Bunul Dumnezeu ca un dar pentru mine, și eu pentru celălalt. Să ne deschidem unii față de alții, să ne primim cu respect, să ne apreciem unii pe ceilalți, și oriunde este posibil, să ne acordăm ajutor reciproc”.

PS József Pál a mai arătat că pornește în noua misiune ce i-a fost încredințată de Papa Francisc cu convingerea că Bunul Dumnezeu iubește foarte mult Dieceza de Timișoara: „Să nu ieșim din această convingere. Să ne uităm astfel la fiecare om: Dumnezeu îl iubește infinit, ca pe copilul său, și vrea să facă prin fiecare ceva deosebit de frumos. Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze credința noastră și munca noastră, a tuturor”.

Bazilica Maria Radna, 7 august 2018

La Sf. Liturghie de consacrare a noului Episcop de Timișoara au participat, din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de București: ÎPS Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit, PS Cornel Damian – Episcop auxiliar, Pr. Francisc Doboș – purtător de cuvânt, Pr. Francisc Ungureanu – vicar episcopal pentru cler și vocații, și secretar general al Conferinței Episcopilor din România, Pr. Gabriel Popa – secretar eparhial, și alți preoți. ÎPS Ioan a fost, totodată, unul dintre episcopii co-consacratori ai PS József Pál, alături de ÎPS György Jakubinyi – Arhiepsicop de Alba Iulia, consacrator principal fiind PS Martin Roos. De asemenea, episcopii și preoții Arhidiecezei noastre au participat și la Sfânta Liturghie de început de slujire episcopală, pe care PS Pál a prezidat-o marți, 7 august a.c., în Bazilica Maria Radna.

Cristina Grigore

 


Album foto: Timișoara, 6 august 2018; Maria Radna, 7 august 2018.