„Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi” (Dt 16,20)*

În fiecare an creştinii din întreaga lume se unesc în rugăciune pentru a creşte în unitate. Facem asta într-o lume în care corupţia, lăcomia şi nedreptatea creează inegalitate şi dezbinare. Ne rugăm împreună într-o lume divizată: acest lucru este ceva puternic. Cu toate că, noi, creştini şi comunităţi, de multe ori suntem complici ai nedreptăţii, totuşi suntem chemaţi să dăm o mărturie comună în favoarea dreptăţii şi să fim instrumente ale harului vindecător al lui Cristos pentru o lume perturbată.

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2019 a fost pregătită de creştinii din Indonezia. Cu o populaţie de 265 de milioane, dintre care 86% se consideră musulmani, Indonezia este bine cunoscută ca ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din lume. Cu toate acestea, 10% dintre locuitorii Indoneziei sunt creştini de diferite tradiţii. Atât în termeni de populaţie, cât şi de extindere teritorială vastă, Indonezia este ţara cea mai mare din sud-estul asiatic. Are peste 17.000 de insule, 1.340 de grupuri etnice diferite şi peste 740 de limbi locale şi, cu toate acestea, este unită în pluralitatea sa de o limbă naţională, indoneziană (Bahasa Indonezia). Naţiunea se întemeiază pe cinci principii, numite Pancasila, cu motoul Bhineka Tunggal Ika (unitate în diversitate). Prin diversitatea grupurilor etnice, a limbilor şi a religiilor, indonezienii au trăit în acord cu principiul gotong royong, care înseamnă a trăi în solidaritate şi cooperare. Asta înseamnă a împărtăşi în toate ambientele vieţii, munca, durerea şi sărbătorile şi a-i considera pe toţi indonezienii ca fraţi şi surori.

Această armonie mereu fragilă este ameninţată actualmente în noi maniere. Mare parte din creşterea economică pe care Indonezia a experimentat-o în ultimele decenii s-a bazat pe un sistem care-şi are inima în competitivitate. Acesta este direct contrariul principiului de colaborare gotong royong. Corupţia este prezentă în multe forme. Infectează politica şi comerţul, frecvent cu consecinţe devastatoare pentru ambientul mediu. În mod special corupţia afectează justiţia şi aplicarea legii. Cu destulă frecvenţă, cei care trebuiau să promoveze justiţia şi să-l ocrotească pe cel slab fac contrariul. Drept consecinţă, diferenţa dintre bogaţi şi săraci a crescut, aşa încât într-o ţară care este bogată în resurse se vede scandalul multor persoane care trăiesc în sărăcie. Aşa cum spune o vorbă tradiţională din Indonezia: „Un şoarece mort de foame într-un hambar plin cu orez”. Între timp, se obişnuieşte asocierea unor grupuri etnice şi religioase concrete cu bogăţia în aşa fel încât se alimentează tensiunile. Radicalizarea care opune o comunitate alteia a crescut şi este exacerbată de folosirea nepotrivită a mijloacelor de comunicare care demonizează unele comunităţi.

În acest context, comunităţile creştine conştientizează din nou unitatea lor, unindu-se în faţa aceleiaşi preocupări şi pentru a da un răspuns comun la o situaţie nedreaptă. În acelaşi timp, noi, creştinii, în faţa acestor nedreptăţi, suntem obligaţi să examinăm modurile în care suntem complici. Numai ascultând de rugăciunea lui Isus: „Ca toţi să fie una”, putem de mărturie că trăim unitatea în diversitate. Numai prin unitatea noastră în Cristos vom fi capabili să luptăm împotriva nedreptăţii şi să ne punem în slujba necesităţilor victimelor.

Determinaţi de aceste preocupări, creştinii din Indonezia au găsit că aceste cuvinte din Deuteronom, „Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi…” (cf. Dt 16,18-20), vorbeau cu putere situaţiei şi necesităţilor lor. Înainte ca poporul lui Dumnezeu să intre în ţara pe care Dumnezeu i-a promis-o, a reînnoit adeziunea sa la alianţa pe care Dumnezeu a făcut-o cu el. Textul biblic se găseşte într-un capitol care are ca temă centrală sărbătorile pe care poporul alianţei trebuia să le celebreze. Pentru fiecare sărbătoare poporul a fost instruit: „Să vă bucuraţi la sărbătoare tu, fiul tău şi fiica ta, slujitorul tău şi slujitoarea ta, levitul, străinul, orfanul şi văduva care sunt înăuntrul porţilor tale” (Dt 16,14; cf. şi 16,11). Creştinii din Indonezia vor să recupereze acelaşi spirit de sărbători comune pentru diferite comunităţi, pe care îl aveau înainte. Poate să pară straniu că la sfârşitul acestui capitol lung apar două versete despre numirea judecătorilor, însă în contextul Indoneziei relaţia dintre sărbătorile comune şi justiţie apare cu multă claritate. Ca popor al alianţei stabilite de Isus, ştim că bucuriile ospăţului ceresc vor fi date celor cărora le este foame şi sete, şi sunt persecutaţi pentru dreptate, „pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,6.10).

Biserica lui Cristos este chemată să fie o anticipare a acestei împărăţii. Cu toate acestea, în lipsa noastră de unire nu reuşim să devenim astfel. Nu reuşim să fim semnul iubirii lui Dumnezeu faţă de poporul său. În acelaşi mod în care nedreptatea a făcut să crească diviziunile care au destrămat societatea din Indonezia, la fel nedreptatea a alimentat diviziunile în Biserică. Ne căim de nedreptatea care provoacă diviziuni, însă fiind creştini credem în puterea lui Cristos pentru a ne ierta şi a ne răscumpăra. În acest mod, suntem uniţi sub crucea lui Cristos, cerând în acelaşi timp prin harul său să pună capăt nedreptăţii şi prin milostivirea sa faţă de păcatele noastre care au fost cauză a diviziunii noastre.

*   *   *

Temele elaborate împreună începând cu anul 1968 – anul în care debutează reuniunile oficiale – de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

1968 „Spre lauda slavei sale” (Ef 1,14)

1969 „Chemaţi la libertate” (Gal 5,13)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Roma, Italia)

1970 „Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu” (1Cor 3,9)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Mănăstirea din Niederaltaich, Republica Federală Germană)

1971 „… şi împărtăşirea Sfântului Duh” (2Cor 13,13)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Bari, Italia)

1972 „Vă dau o poruncă nouă” (In 13,34)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva, Elveţia)

1973 „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Lc 11,1)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Abaţia din Montserrat, Spania)

1974 „Şi să mărturisească toată limba că Isus Cristos este Domn” (Fil 2,1-13)
(Reuniunea pregătitoare la Geneva, Elveţia)

(În luna aprilie 1974, a fost scrisă o scrisoare către Bisericile membre ca şi altor părţi interesate pentru a crea grupuri locale, care să poată participa la pregătirea broşurii pentru Săptămâna de Rugăciune. Un grup australian a fost primul care s-a angajat concret pregătind în 1975 proiectul iniţial al broşurii pentru săptămâna de rugăciune)

1975 „Voinţa Tatălui: toţi reuniţi sub un singur cap, Cristos” (Ef 1,3-10)
(Proiectul textului a fost elaborat de un grup australian. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva)

1976 „Chemaţi să fim ceea ce suntem” (1In 3,2)
(Proiectul textului a fost elaborat de Conferinţa Bisericilor din Caraibe. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Roma, Italia)

1977 „Speranţa nu dezamăgeşte” (Rom 5,1-5)
(Proiectul textului a fost elaborat în Liban, în plin război civil. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva)

1978 „Voi nu mai sunteţi străini” (Ef 2,13-22)
(Proiectul textului a fost elaborat de un grup ecumenic din Manchester, Anglia)

1979 „Slujiţi unii altora spre slava lui Dumnezeu” (1Pt 4,7.11)
(Proiectul textului a fost elaborat în Argentina. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva)

1980 „Vie împărăţia ta” (Mt 6,10)
(Proiectul textului a fost elaborat de un grup ecumenic din Berlin, Republica Democrată Germania. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Milano, Italia)

1981 „Un singur Duh daruri diferite – un singur trup” (1Cor 12,3b-13)
(Proiectul textului a fost elaborat de preoţii din Graymoor, USA. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva)

1982 „Ca toţi să-şi găsească lăcaş în tine, Doamne” (Ps 84)
(Proiectul textului a fost elaborat în Kenya. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Milano, Italia)

1983 „Isus Cristos – viaţa lumii” (1In 1,1-4)
(Proiectul textului a fost elaborat de un grup ecumenic din Irlanda. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Celigny [Bossey], Elveţia)

1984 „Chemaţi la unitate prin crucea Domnului nostru” (1Cor 2,2 şi Col 1,20)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Veneţia, Italia)

1985 „De la moarte la viaţă cu Cristos” (Ef 2,4.7)
(Proiectul textului a fost elaborat în Jamaica. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Grandchamp, Elveţia)

1986 „Îmi veţi fi martori” (Fap 1,6.8)
(Textele au fost propuse în Iugoslavia [Slovenia]. Reuniunea pregătitoare a avut loc în Iugoslavia)

1987 „Uniţi în Cristos, o făptură nouă” (2Cor 5,17-6,4a)
(Proiectul textului a fost elaborat în Anglia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Taizé, Franţa)

1988 „Dragostea lui Dumnezeu alungă frica” (1In 4,18)
(Proiectul textului a fost elaborat în Italia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Pinerolo, Italia)

1989 „Să clădim comunitatea: un singur trup în Cristos” (Rom 12,5-6a)
(Proiectul textului a fost elaborat în Canada. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Whaley Bridge, Anglia)

1990 „Toţi să fie una… ca lumea să creadă” (In 17)
(Proiect elaborat în Spania. Reuniunea pregătitoare la Madrid)

1991 „Toate neamurile, lăudaţi-l pe Domnul” (Ps 17 şi Rom 5,5-13)
(Proiect elaborat în Germania. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Rotenburg an der Fulda, Republica Federală Germania)

1992 „Eu sunt cu voi… mergeţi” (Mt 28,16-20)
(Proiect elaborat în Belgia. Reuniunea pregătitoare la Bruges)

1993 „Aduceţi roadele Duhului pentru unitatea creştinilor” (Gal 5,22-23)
(Proiectul textului a fost elaborat în Zair. Reuniunea pregătitoare a avut loc lângă Zurich, Elveţia)

1994 „Casa lui Dumnezeu: chemaţi să fim „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32)
(Proiect elaborat în Irlanda. Reuniunea pregătitoare la Dublin)

1995 Koinonia: comuniunea în Dumnezeu şi între noi (In 15,1-7)
(Reuniunea pregătitoare a avut loc la Bristol, Anglia)

1996 „Iată, stau la uşă şi bat” (Ap 3,14-22)
(Proiect elaborat în Portugalia. Reuniunea pregătitoare la Lisabona)

1997 „Vă rugăm, în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2Cor 5,20)
(Proiectul textului a fost elaborat în Scandinavia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Stocholm, Suedia)

1998 „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre” (Rom 8,14-27)
(Proiectul textului a fost elaborat în Franţa. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Paris, Franţa)

1999 „Ei vor fi poporul lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei” (Ap 21,3)
(Proiectul textului a fost elaborat în Malaysia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Mănăstirea de Bose, Italia)

2000 „Binecuvântat să fie Dumnezeu care ne-a binecuvântat în Cristos” (Ef 1,3-14)
(Proiectul textului a fost elaborat de Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu. Reuniunea pregătitoare a avut loc în sanctuarul din La Verna, Italia)

2001 „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,1-6)
(Proiectul textului a fost elaborat în România. Reuniunea pregătitoare a avut loc la casa de odihnă din Vulcan, România)

2002 „În tine este izvorul vieţii” (Ps 36,6-10)
(Proiectul elaborat în Germania, de CCEE şi KEK. Reuniunea pregătitoare la Centrul Ecumenic Ottmaring din Augsburg)

2003 „Noi avem această comoară în vase de lut” (2Cor 4,7)
(Proiectul textului a fost elaborat în Argentina. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Centrul Ecumenic „Los Rubios”, Malaga – Spania)

2004 „Pacea mea o dau vouă” (In 14,23-31)
(Proiect elaborat în Siria, de comunitatea fraţilor din Alep. Reuniunea pregătitoare la Secretariatul Pastoral al Sediului Conferinţei Episcopilor din Sicilia, Italia.)

2005 „Cristos, unica temelie a Bisericii” (1Cor 3,1-23)
(Proiect elaborat în Slovacia. Reuniunea pregătitoare la Piestany)

2006 „Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu prezent în mijlocul lor” (Mt 18,18-20)
(Proiect elaborat în Irlanda. Reuniunea pregătitoare la Prosperous, County Kildare)

2007 „Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească” (Mc 7,37)
(Proiect elaborat în Africa de Sud. Reuniunea pregătitoare la Château de Faverges, Haute-Savoie, în Franţa)

2008 „Rugaţi-vă fără încetare” (1Tes 5,17)
(Proiect elaborat în SUA. Reuniunea pregătitoare la Graymoor)

2009 „Să fie una în mâna ta” (Ez 7,37)
(Proiect elaborat în Coreea. Reuniunea pregătitoare la Marseille, Franţa)

2010 „Voi veţi fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48)
(Proiect elaborat în Scoţia. Reuniune pregătitoare la Glasgow)

2011 Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune (cf. Fap 2,42)
(Proiect elaborat în Ierusalim. Reuniune pregătitoare în Saydnaya, Siria)

2012 „Toţi vom fi schimbaţi prin victoria Domnului nostru Isus Cristos” (cf. 1Cor 15,51-58)
(Proiect elaborat în Polonia. Reuniune pregătitoare la Varşovia)

2013 „Ce cere Domnul de la noi?” (cf. Mih 6,6-8)
(Proiect elaborat în India. Reuniune pregătitoare în Bangalore)

2014 „Oare a fost Cristos împărţit?” (1Cor 1,1-17)
(Proiect elaborat în Canada. Reuniune pregătitoare la Montreal)

2015 „Dă-mi să beau” (In 4,7)
(Proiect elaborat în Brazilia. Reuniune pregătitoare la Săo Paulo)

2016 Chemaţi să vestiţi faptele minunate ale Domnului (cf. 1Pt 2,9)
(Proiect elaborat în Letonia. Reuniune pregătitoare la Riga)

2017 Reconciliere – iubirea lui Cristos ne constrânge (cf. 2Cor 5,14-20)
(Proiect elaborat în Germania. Reuniune pregătitoare la Wittemberg)

2018 „Dreapta ta, Doamne, s-a glorificat prin putere” (Ex 15,6)
(Proiect elaborat în Caraibe. Reuniune pregătitoare la Nassau, Bahamas)

2019 „Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi” (Dt 16,18-20)
(Materiale pregătitoare elaborate în Indonezia. Reuniune celebrată în Yakarta, Indonezia).

 

———————————————-

* Texte preluate din Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2019, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Ed. „Presa Bună”, 2018.

Show Buttons
Hide Buttons