Scrisoare de salut a Înaltpreasfințitului Aurel Percă
adresată credincioşilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti

Tuturor credincioşilor,
persoanelor consacrate şi preoţilor
Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti,
pace şi binecuvântare de la Domnul!

Dragi fraţi şi surori ai binecuvântatei Arhidieceze Romano-Catolice de Bucureşti,
Cu imensă bucurie în inimă mă adresez vouă preaiubiţilor din Arhidieceza de Bucureşti, în ziua în care o primesc în mod oficial şi canonic spre păstorire; şi mă adresez vouă folosindu-mă de cuvintele Apostolului Paul: „har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos. Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos” (Ef 1,1-5); şi „doresc mult să vă văd pentru a vă împărtăşi vreun dar spiritual ca să fiţi întăriţi, sau mai bine pentru a fi mângâiat alături de voi prin credinţa comună: a voastră şi a mea” (Rom 1,11-12).

Când mi-a fost comunicată voinţa Papei Francisc de a mă numi arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei de Bucureşti, m-am gândit imediat la icoana Bunului Păstor, atât de semnificativă şi plăcută, aleasă de Cristos pentru a defini persoana Sa şi raportul Său cu noi. Păstorul cel bun, ne-a spus-o Isus, cunoaşte oile sale, adică le iubeşte pentru că sunt ale sale, pentru că îi aparţin, şi îşi dă viaţa pentru ele.
Preaiubiţilor, vin la voi pentru a vă cunoaşte, mai precis pentru a vă iubi şi pentru a vă face darul vieţii mele. Voi sunteţi noua mea familie! Împreună cu voi îl vom urma pe El, Păstorul cel Bun, pentru că vom recunoaşte glasul Său şi El ne va conduce spre orizonturile nemărginite ale adevărului şi ale iubirii.

Pentru un aşa de mare dar îi mulţumesc lui Dumnezeu, care cu lumina Sa luminează şi sper să călăuzească paşii mei în noua mea misiune.

Exprim profundă şi filială recunoştinţă Sfântului Părinte Francisc care, fără niciun merit al meu, îmi încredinţează spre slujire frumoasa Arhidieceză de Bucureşti. Lui îi promit amintirea mea constantă în rugăciune şi angajarea mea reînnoită de comuniune şi de ascultare docilă.

Salut cu respect şi stimă pe Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, care a iubit şi a păstorit Biserica particulară de Bucureşti cu o lungă, rodnică şi intensă slujire pastorală Împre-ună cu voi îi mulţumesc pentru darul slujirii sale de bun păstor şi Îl rugăm pe Domnul, care cunoaşte inima şi vede în tainele sale, să-l răsplătească pentru tot binele săvârşit.

Îl salut cu afecţiune şi pe confratele meu, Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar, cu care doresc să colaborez mai departe, printr-o acţiune pastorală colegială, pentru binele Arhidiecezei.

Îl rog pe Domnul, Păstorul cel Bun, să binecuvânteze toate familiile Arhidiecezei noastre, cu o atenţie specială pe cele încercate de suferinţă fizică şi morală: mă gândesc la sărăcia valorilor, la lipsa locurilor de muncă, la singurătatea persoanelor vârstnice şi a bolnavilor.

Un gând deosebit şi o rugăciune specială înalţ la Domnul pentru familiile rănite, care trăiesc timpul tristeţii şi al durerii, şi pentru acelea care sunt constrânse să înfrunte greutăţile de fiecare zi şi trăiesc în condiţii de sărăcie şi suferinţă. Gingăşia Tatălui ceresc să-i mângâie, iar generozitatea comunităţilor noastre să fie alături de ele. Biserica este familia familiei în care toţi trebuie să-şi găsească un loc.

Mă gândesc la voi, dragi credincioşi, care trăiţi în fragilitatea bolii, vă port în gândul meu, în inima şi în atenţiile mele pastorale. V-am primit imediat în rugăciunea mea, şi vă amintesc zilnic. Cer permisiunea de a intra în inimile voastre pentru a avea un mic spaţiu şi eu în rugăciunea voastră pentru mine.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru părinţii atenţi, pentru înţelepciunea persoanelor în vârstă, pentru bucuria copiilor care sunt prezentul şi viitorul Bisericii noastre, pentru laicii generoşi care, sub diferite forme, sunt angajaţi în construirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Îi îmbrăţişez pe toţi copiii: în ei se reflectă faţa lui Dumnezeu, de ei trebuie să avem grijă şi să-i protejăm totdeauna.

Cu mare afecţiune mă adresez vouă, dragi confraţi în preoţie, care cu fidelitate păstoriţi poporul sfânt al lui Dumnezeu, şi vă cer să-mi faceţi loc în inima voastră pentru ca, împreună, să iubim şi să slujim comunităţile parohiale. Stilul autentic de comuniune, de primire reciprocă, de angajare deschisă şi constructivă, de rugăciune comună şi de întrajutorare să devină prima noastră mărturie, care face să crească comuniunea în întreaga noastră Arhidieceză şi lasă să transpară în mod real că Isus Cristos este unicul nostru Păstor. Doresc să realizez cu sfinţiile voastre un adevărat raport de prietenie şi de coresponsabilitate eclezială.

Un episcop nu este numai păstorul unei comunități ecleziale, el este şi un succesor al Apostolilor chemat să ajute la răspândirea Evangheliei dincolo de hotarele diecezei proprii, oferind ajutor acelor Biserici locale care nu au preoţi suficienţi: gândul meu se îndreaptă şi spre misionarii Arhidiecezei din Kenya şi preoţii fideidonum în diferite părţi ale lumii, pe care îi încurajez în răspândirea fermentului evanghelic în lume.

Persoanelor consacrate – călugărilor şi călugăriţelor – le doresc să fie mereu tot mai mult o profeţie a Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru a ne aminti că şi astăzi este posibilă o viaţă însufleţită de bucurie, dar al lui Dum-nezeu oferit celui care Îl urmează cu inimă sinceră, o viaţă caracterizată şi de pasiune pentru fraternitate, prin urmare o viaţă „diferită” de cea pe care „lumea” o propune.

Mă gândesc la voi, dragi tineri, care vă aflaţi în faţa marilor întrebări ale vieţii şi vă pregătiţi pentru alegeri importante, care sunteţi în căutarea sensului definitiv şi puternic al existenţei voastre, al viitorului vostru. Să aveţi curajul alegerilor frumoase şi să rămâneți o adevărată speranţă pentru Biserică şi pentru societate.

Adresez un salut plin de respect şi afecţiune fraţilor şi surorilor de alte confesiuni religioase şi Îl rog pe Domnul să ne dăruiască darul discernământului pentru ca să putem găsi, prin ascultare reciprocă şi dialog fratern, căile comune de trăire a credinţei şi de mărturie creştină.

Salut şi autorităţile civile şi politice, centrale şi locale, cărora le exprim de pe acum disponibilitatea mea în vederea unui dialog şi a unei colaborări rodnice pentru o societate mai dreaptă şi mai bună în ţara noastră, în respectul rolurilor şi competenţelor specifice.

Vă încredinţez pe voi toţi, iubiţi fraţi şi surori, mijlocirii de mamă a Preacuratei Maria şi a fericiţilor noştri, Vladimir Ghika, Anton Durcovici, Veronica Antal şi Ieremia Valahul, sfinţii noştri locali care sunt veneraţi într-un mod special în comunităţile noastre. Ei să mijlocească de la Tatăl Ceresc, Dătătorul oricărui bine, darurile necesare ca să putem parcurge împreună căile istoriei păstrând în inimă bucuria Evangheliei.
Vă cer tuturor „să mergem împreună”, „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire” (Ef 3,17), şi să scriem împreună o pagină nouă de istorie a Arhidiecezei noastre. Sunt convins că, ajutându-ne reciproc, vom putea să punem în act resursele cele mai bune pentru binele comun al tuturor şi să dăm un reînnoit elan activităţii pastorale, adică acelei acțiuni pe care Biserica o realizează din ziua de Rusalii pentru a vesti Evanghelia tuturor oamenilor din orice timp.

Rugaţi-vă pentru mine: cereţi pentru mine o inimă smerită, capabilă să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele fiilor săi. Inima mea doreşte să vă cunoască cât mai curând şi să vă pot vedea în comunităţile dumneavoastră.

Dată la Bucureşti, la 11 ianuarie 2020, începutul slujirii arhiepiscopale,

† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit