În editorialul numărului din martie al revistei Actualitatea creștină, a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei, le propune credincioșilor o reflecție asupra timpului liturgic al Postului Mare, introducând, totodată, Mesajul Papei Francisc pentru Post Mare din acest an.

Postul Mare – acest timp liturgic de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care anul acesta începe pe 6 martie, în Miercurea Cenușii – este marcat, în celebrările liturgice, de Misterul Pascal al lui Cristos, adică de pătimirea, moartea și Învierea Lui.

Ne gândim la Cristos Înviat care ne cheamă să ieșim din „întunericul” nostru și să mergem spre El, care este Lumină. Astfel Postul Mare este un drum spre Înviere. Rămâne un timp de penitență, de mortificare, dar nu ca scop în sine, ci mai degrabă ca un ajutor eficient spre întâlnirea cu Cristos și spre redescoperirea identității noastre de botezați, o renaștere din Duh, așa cum îi spune Mântuitorul lui Nicodim: „Adevăr, adevăr îți spun: dacă cineva nu se naște din apă și Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este” (In 3,5-6).

Iată de ce Postul Mare, prin natura sa, este un timp de speranță!

Ne gândim la experiența ieșirii poporului ales din Egipt, pe care o citim în Sfânta Scriptură în Cartea Exodului. Poporul evreu trăiește experiența sclaviei în Egipt, dar Domnul nu uită de poporul său; îl cheamă pe Moise și Domnul însuși, cu braț puternic, îi scoate pe evrei din robie, călăuzindu-i prin deșert spre Țara Făgăduită. Patruzeci de ani de încercări și de oboseală a drumului, tentați adesea să se întoarcă înapoi, să renunțe, dar și timp în care ei experimentează fidelitatea lui Dumnezeu. Astfel, acest drum se împlinește, se realizează în speranță: speranța de a ajunge în Țara Făgăduită, de a ieși din sclavie la demnitatea de popor liber.

Postul Mare, prin natura sa, este asemănător deșertului care este fundalul episodului evanghelic care ne vorbește despre ispitirea lui Isus (cf. Lc 4,1-13). Așa cum deșertul reduce omul la esențial, eliberându-l de ceea ce este superfluu și chiar de vanitate, la fel Postul Mare îl ajută pe creștin să ajungă la ceea ce este esențial în viața lui de credință. Și pentru noi cele patruzeci de zile pregătitoare pentru Paști sunt o ieșire, un exod din sclavia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Învierea lui Cristos este exodul său prin care El ne deschide drumul spre plinătatea vieții: eternă și fericită. Și pentru a ne deschide acest drum, El și-a vărsat sângele și prin El am fost salvați, mântuiți din robia păcatului. Mântuirea noastră este cu siguranță darul Său, dar întrucât este o istorie de iubire, cere și răspunsul nostru, care înseamnă participare la iubirea Lui.

Postul Mare are această dinamică: Cristos merge înaintea noastră prin exodul său, iar noi îl urmăm. El a fost ispitit pentru noi, a învins Ispititorul pentru noi, iar noi trebuie, împreună cu El, să învingem tentațiile și atacurile Celui rău.

Cristos este Lumina care învinge întunericul și prin El noi suntem chemați să alimentăm lumina care ne-a fost dăruită prin Botez. În acest sens, Postul Mare este „semn sacramental al convertirii noastre”. Cine străbate timpul Postului Mare, este mereu pe drumul convertirii.

În această perspectivă a convertirii putem reflecta asupra Mesajului din acest an al Sfântului Părinte Francisc, pentru Postul Mare, care are ca titlu un verset din Scrisoarea Sfântului Paul către Romani: „Creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (8,19). Papa, încă de la începutul Mesajului spune că Misterul Pascal al lui Cristos „este un proces dinamic care include și istoria și întreaga creație”, oferind câteva reflecții, pornind de la versetul amintit mai sus.

Răscumpărarea creaţiei

Creştinul, trăind ca un adevărat fiu al lui Dumnezeu, lăsându-se călăuzit de Duhul Sfânt, trăieşte şi pune în practică legea lui Dumnezeu „începând de la cea înscrisă în inima sa și în natură”, prin comportamentul său făcând bine și creației. Când ne dăm seama de reflexia lui Dumnezeu în tot ceea ce există, inima experimentează dorința de a-l adora pe Dumnezeu pentru toate creaturile sale și împreună cu ele, așa cum a făcut Sfântul Francisc de Assisi în „Cântarea fratelui soare” (cf. Enciclica Laudato siʼ, nr. 87). Această armonie din creație este „amenințată de forța negativă a păcatului și a morții”.

Forța distructivă a păcatului

Când nu trăim ca fii ai lui Dumnezeu și avem un comportament care distruge armonia din creație și armonia cu aproapele, folosindu-ne de lucrarea lui Dumnezeu după plăcerea noastră și egoismul nostru, atunci stilul nostru de viață „încalcă limitele pe care condiția noastră umană și natura ne cer să le respectăm… Dacă nu suntem îndreptați încontinuu spre Paște, spre orizontul Învierii, este clar că logica lui totul și imediat, a lui a avea tot mai mult se impune”.

Prin păcat se întrerupe comuniunea cu Dumnezeu, rupându-se armonia cu celelalte ființe umane și cu creația. Spune Papa Francisc: „Este vorba despre acel păcat care-l face pe om să se considere dumnezeu al creației, să se simtă stăpânul său absolut și să o folosească nu pentru scopul voit de Creator, ci pentru propriul interes, în dauna creaturilor și a celorlalți”.

Forța vindecătoare a căinței și a iertării

În Mesajul său, Papa Francisc ne aminteşte, de asemenea, că Postul Mare este semn sacramental al convertirii, că pe parcursul acestor patruzeci de zile putem să reînnoim viaţa noastră de credinţă prin convertire şi prin post, rugăciune şi pomană, elemente care dintotdeauna însoţesc viaţa celui care alege să trăiască efectiv harul Misterului Pascal.

Postul ne învaţă să avem o atitudine corectă faţă de ceilalţi şi faţă de creaţie, refuzând ispita de a „devora” totul pentru a satisface lăcomia noastră. Rugăciunea ne învață „să renunțăm la idolatria și la autosuficiența eului nostru”. Pomana ne ajută să renunțăm la „nesăbuința de a trăi și a acumula totul pentru noi înșine”.

În încheierea Mesajului pentru Postul Mare, Sfântul Părinte ne spune: „Postul Mare al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deşertul creaţiei pentru a face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcat… Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiaşi drum, pentru a duce speranţa lui Cristos şi creaţiei, care «va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu» (Rom 8,21)”.

PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București


Text apărut în revista Actualitatea creştină, nr. 3/2019, Anul XXX, pag. 3-4.

Show Buttons
Hide Buttons