În editorialul numărului din luna octombrie al revistei Actualitatea creștină a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei, prezintă figura Papei Paul al VI-lea – „un papă umil şi sfânt” -, declarat sfânt, pe 14 octombrie, la Roma, de către Papa Francisc.

 

Paul al VI-lea, un papă umil și sfânt

Giovanni Battista Montini (1897-1978), născut la Concesio-Brescia (Italia), a păstorit Biserica Catolică de la Catedra lui Petru între anii 1963-1978, cu numele Paul al VI-lea. Moștenind de la predecesorul său Papa Ioan al XXIII-lea Conciliul Vatican II, Paul al VI-lea a continuat lucrările Conciliului ecumenic pe care l-a încheiat în 1965, și a condus Biserica și în perioada dificilă care a urmat. A fost succesorul lui Petru care, pentru prima dată după marea schismă din 1054, s-a întâlnit cu Patriarhul Constantinopolului. A rămas profund imprimată în memoria multora îmbrățișarea fraternă dintre cei doi fii ai Bisericii din Occident și din Orient și ridicarea anatemelor. La puțin timp după alegerea sa ca Succesor al Apostolului Petru, Montini a devenit primul papă din istorie care a vizitat Țara Sfântă, călătoria sa simbolizând un fel de „întoarcere acasă” a lui Petru.

Desigur, nu acestea au fost motivele luate în calcul pentru canonizarea lui, deși, omenește vorbind, am putea spune că nu a fost un „papă oarecare”. A fost Papa Bisericii „samaritene”, al Bisericii care slujește oamenii, care ne amintește de Biserica ce iese în întâmpinarea celorlalți – o imagine atât de dragă Papei Francisc. Pentru că aceasta este misiunea încredințată Bisericii: să se plece asupra omenirii rănite, să iasă pentru a privi lumea cu ochii Evangheliei, însoțindu-i pe cei ce se află pe cale.

Proclamându-l fericit pe Papa Montini, la 19 octombrie 2014, Papa Francisc își exprima recunoștința profundă față de predecesorul său cu aceste cuvinte: „Despre acest mare papă, despre acest curajos creștin, despre acest neobosit apostol, înaintea lui Dumnezeu nu putem spune decât un cuvânt pe cât de simplu, pe atât de sincer și important: mulțumesc. Mulțumesc pentru umila și profetica ta mărturie de iubire a lui Cristos și a Bisericii”.

Într-o notiță personală, Paul al VI-lea observa: „poate că Domnul m-a chemat la această slujire nu atât pentru că aș avea vreo aptitudine, sau pentru ca eu să conduc și să salvez Biserica de dificultățile prezente, ci pentru ca eu să sufăr cât de puțin pentru ea, și ca să fie clar că El și nu altcineva o conduce și o salvează”. „În această umilință – remarca Papa Francisc – strălucește măreția Fericitului Paul al VI-lea”.

Într-adevăr, Paul al VI-lea a știut să-i dea lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, continuând în timp și răspândind pe pământ Evanghelia lui Cristos. Și vorbind despre Paul al VI-lea nu putem să nu amintim Enciclica Humanae Vitae (publicată la 25 iulie 1968), în care Papa vorbește despre transmiterea vieții și reglementarea nașterilor într-o perioadă de așa-zisă revoluție sexuală, reafirmând învățătura Bisericii despre căsătorie, despre reglementarea nașterilor, despre paternitate și maternitate responsabile.

Miracolul atribuit Fericitului Paul al VI-lea și care a dus la canonizarea lui a fost, am putea spune, un mesaj supranatural al celui care a scris Humanae Vitae, un miracol care privește viața nenăscută: este vorba de vindecarea inexplicabilă din punct de vedere științific și medical a unui prunc în sânul matern. Mama era însărcinată în luna a cincea când medicii au descoperit o patologie care punea în pericol viața ei și a copilului său. Sfătuită de o prietenă, viitoarea mamă a alergat la mijlocirea Fericitului Paul al VI-lea, care fusese beatificat de curând.

Astăzi, fetița din sânul ei, Amanda, este bine, frecventează grădinița, se joacă cu ceilalți copii. „M-am rugat Papei Paul al VI-lea și miracolul a venit – a mărturisit mama Amandei. Cred că de fapt copiii sunt mereu o minune. În fiecare dimineață mă trezesc și-i mulțumesc Domnului că mi-a dăruit-o”. Prin această vindecare miraculoasă am putea spune că, la 50 de ani de la Humanae Vitae, Paul al VI-lea a vrut să sublinieze încă odată mesajul vieții, al vieții care se naște, al forței vieții.

Pontificatul Papei Paul al VI-lea a coincis și cu o perioadă dificilă pentru Biserica Catolică din România: Biserica Greco-Catolică era desființată, cea Romano-Catolică era tolerată. La 26 mai 1973, Papa l-a primit la Vatican pe Ceaușescu într-o vizită oficială și, cu acea ocazie, a abordat situația Bisericii Catolice din România. Referindu-se atunci la Biserica Greco-Catolică, Ceaușescu i-a spus Papei: „O socotim irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar și de stat. Pentru noi nu există” (Ovidiu Bozgan, Cronica unui eșec previzibil, Editura Curtea Veche 2004, pp. 282-283).

Paul al VI-lea a fost criticat de unii pentru că încerca să intre în contact cu guverne de doctrină atee, așa cum era și cazul României. Referindu-se la acest lucru, Cardinalul Albino Luciani, Patriarh de Veneția (viitorul Papă Ioan Paul I), avea să spună în predica de la moartea lui Paul al VI-lea că astfel de întâlniri au comportat un risc, dar limitat și calculat. „Limitat pentru că Paul al VI-lea nu ceda în privința principiilor cu fundament evanghelic: nicio iotă și nicio linioară nu va trece din Lege  (Mt 5,18). Calculat pentru că, deși cu speranțe uneori slabe, el căuta avantajul religiei”.

Astfel, în anul 1965, ultimul an al lucrărilor Conciliului Vatican II, Paul al VI-lea îl numește episcop titular de Voli in partibus pe Mons. Petru Pleșca – cel care conducea dieceza de Iași. Avea să fie consacrat episcop la Roma, în Capela Sixtină, la 16 decembrie 1965.

Având în inima lui de părinte situația deosebit de dificilă a Bisericii Catolice din România, „națiune pentru atâtea motive, atât de dragă inimii noastre” (Discursul lui Paul al VI-lea către un grup de preoți români, 22 octombrie 1973), Paul al VI-lea, în Consistoriul din 28 aprilie 1969, îl numește cardinal „in pectore” pe episcopul Iuliu Hossu, „simbol și reprezentant el însuși al fidelității multor episcopi, preoți, călugări, călugărițe și credincioși ai Bisericii” (Alocuțiune a Sfântului Părinte Paul al VI-lea în timpul consistoriului secret, 5 martie 1973).

În plus, la câteva luni după vizita lui Ceaușescu la Vatican, Papa Paul al VI-lea l-a numit nunțiu pentru țările din Estul Europei pe Arhiepiscopul Luigi Poggi, care avea să vină în România la sfârșitul aceluiași an, 1973, inițiind astfel o serie de vizite și contacte cu Biserica noastră locală.

Să-i mulțumim și noi lui Dumnezeu pentru acest dar pe care l-a făcut Bisericii în persoana lui Paul al VI-lea. Și să alergăm și noi cu încredere la mijlocirea acestui papă umil și sfânt.

Și aș vrea să închei această evocare a lui Paul al VI-lea cu un gând al succesorului său, Papa Ioan Paul I: „Lui Dumnezeu îi place uneori să scrie lucruri mărețe nu în bronz sau marmură, ci pur și simplu în praf, pentru ca, dacă scrisul rămâne intact și neîmprăștiat de vânt, să fie clar că meritul este în întregime și numai al lui Dumnezeu”.

PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București


Editorial – Actualitatea creştină, nr. 10/2018, Anul XXIX, p. 3-4.

Show Buttons
Hide Buttons