PSCornelDamian_la_INTC2015Organizatorii Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic au profitat de prezenţa mai multor Episcopi în aceste zile, la acest eveniment, pentru a le solicita scurte interviuri (ele au fost publicate în foaia evenimentului). Unul dintre cei care au răspuns a fost Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

– Ce înseamnă pentru Dumneavoastră, ca păstor de suflete, o nouă ediţie a INTC?

– Înainte de toate aş vrea să vă spun că sunt foarte bucuros pentru că iată, anul acesta, am posibilitatea să particip în calitate de Episcop la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic aici la Cluj-Napoca, în Eparhia de Cluj-Gherla, mai ales că nu am fost de foarte multe ori în această calitate de Episcop. Ca păstor de suflete este, înainte de toate, un moment de comuniune mai ales cu tinerii, pentru că este întâlnirea lor, iar păstorul trebuie să fie în mijlocul „turmei”. Sunt bucuros pentru că sunt aici împreună cu peste 250 de tineri din Arhidieceza de Bucureşti. Nu este un număr mic, ţinând cont de faptul că în Arhidieceză, noi, romanii-catolicii, suntem o minoritate. Sunt aici, împreună cu ei, pentru a ne ruga înainte de toate, pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a-l medita. Stând în „mijlocul turmei”, aşa cum frumos s-a exprimat Papa Francisc, simţi mirosul turmei.

Este un lucru extraordinar această întâlnire, pentru că tinerii catolici pot să fie împreună, mânaţi de acelaşi ideal, pot sta împreună în aceste zile, în căutarea fericirii, motivaţi de credinţa lor în Isus Cristos. Îmi place să o spun, şi o spun cu diferite ocazii când merg să administrez taina Sfântului Mir sau vizitând parohiile, noi creştem în credinţă împreună. Şi atunci, văzând că lângă mine este un tânăr care, în faţa lumii, are curajul să îşi facă cruce, să se roage, să se spovedească, să participe la Sfânta Liturghie, este un moment de creştere. De altfel, părintele predicator din această dimineaţă, Daniel Ange, a subliniat acest lucru care mi-a plăcut foarte mult, şi anume faptul că primii apostoli pentru tineri nu sunt preoţii, nu sunt clericii, ci sunt tinerii.

Cred că societatea românească şi mai ales clasa politică, clasa care are o responsabilitate pentru viitorul ţării, ar trebui să realizeze că acest moment pe care îl trăieşte Biserica Catolică este un eveniment naţional cu o încărcătură extraordinară pentru societatea noastră, pentru că aici se formează nu numai creştini, pentru că nu chemăm aceşti tineri pentru a sta toată ziua în biserică cu mâinile împreunate, ci sunt acei creştini care, motivaţi de valorile morale, de valorile Evangheliei, de învăţătura lui Cristos, vor fi adevăraţi cetăţeni în societatea noastră românească.

– Ce aţi dori să le transmiteţi tinerilor pentru a nu rămâne doar la fericirea acestui moment al INTC, ci a trăi fericirea adevărată?

– Aş pleca de la îndemnul Papei Francisc: „Aveţi curajul de a fi fericiţi”. Omul, prin natura lui, caută fericirea. Noi vrem să fim fericiţi, iar lucrul acesta este just şi corect pentru că Dumnezeu a sădit în sufletul omului dorul, fericirea. Îmi place o expresie pe care o voi sublinia şi în predica la Evanghelia zilei de astăzi: Dumnezeu nu vrea suferinţa omului şi omul nu are menirea şi nu trebuie să caute suferinţa. Omul trebuie să caute iubirea. Iată, căutând iubirea, putem să găsim, să întâlnim şi fericirea. Dar este vorba despre acea iubire curată, acea iubire pe care a sădit-o Dumnezeu în sufletul fiecăruia dintre noi pentru că, ne spune Sfântul Ioan, Dumnezeu este iubire, şi noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca atare suntem chemaţi la iubire. Dar nu acea iubire egoistă, nu acea iubire care înseamnă dorinţa de a avea, de a stăpâni, de a poseda, de a profita de altul în mod egoist, ci acea iubire care se dăruieşte. De multe ori, gesturile mici de iubire ale aproapelui sau actele de caritate creează o stare de fericire, pentru că simţi acea forţă, capacitate de a te depăşi pe tine, de a ieşi din propriul tău eu şi de a te deschide faţă de celălalt. Or tinerii, aici, stând împreună şi împărtăşind diferite momente, unele dintre ele mai tensionate, cauzate de oboseală, de căldura care este foarte apăsătoare, pot să trăiască momente de fericire văzând că au toţi acelaşi ideal – să îl întâlnească pe Cristos.

A sta împreună cu Cristos este un alt mod de a găsi fericirea. Citim în Sfânta Evanghelie că Mântuitorul, după ce apostolii au mers doi câte doi să predice Evanghelia şi s-au întors, împărtăşind ceea ce au făcut şi au învăţat, le-a spus:Veniţi şi vă odihniţi cu mine, puţin, într-un loc retras. Nu i-a lăudat pentru munca lor apostolică, nu şi-a exprimat nici un fel de părere despre munca lor, ci i-a chemat: Veniţi şi vă odihniţi puţin, într-un loc retras. Nu i-a chemat într-un fel de vacanţă, ci i-a chemat la odihnă cu El, în comuniune cu El. A sta cu Cristos este un fel de a te odihni în Dumnezeu şi cred că acest lucru de a sta, chiar şi pentru câteva momente, împreună cu Dumnezeu înseamnă fericirea adevărată. De altfel, Papa Francisc, nu doar o singură dată, invita tinerii să nu uite că Isus este prietenul lor adevărat. Tinerii au în persoana lui Isus un prieten căruia pot să îi spună orice. Aceste lucruri, trăite sau meditate, pot să producă, să ne dea această fericire care este fericirea de a fi în Dumnezeu, pentru că, vedeţi, cealaltă fericire este efemeră.

Eu cred că mai este foarte important ca noi toţi, nu numai tinerii, să luăm această hotărâre, această forţă de a citi măcar un scurt fragment, un scurt verset din Sfânta Evanghelie zilnic şi apoi să încercăm să reflectăm la ceea ce ne spune nouă acest Cuvânt. Vom vedea că, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi vorbeşte sufletului omului când omul se deschide Cuvântului. Trăirea Cuvântului poate să te facă fericit pentru că, prin el, găseşti răspuns la multe semne de întrebare pe care ţi le ridică viaţa, societatea, problemele din ziua de astăzi. Cred că e important ca, din tinereţe, să ne facem un program de viaţă din a citi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. O spune şi Papa Francisc care ne îndeamnă să începem cu Evanghelia. Dar şi Magisteriul Bisericii este important în viaţa noastră de credinţă, pe lângă Cuvântul Scripturii, pentru că Papa vorbeşte Bisericii, exprimând învăţătura adevărată a Bisericii.

– Cum vedeţi relaţia dintre fericire şi sfinţenie subliniată de pr. Daniel Ange la cateheza din această dimineaţă?

– Deşi nu am avut ocazia să meditez profund la acest gând, mi-a plăcut foarte mult şi îmi dau seama că aşa este. Sfinţii, cei care au trăit sfinţenia, au fost fericiţi. Să ne gândim la Maica Tereza de Calcutta, de exemplu, care lucra într-un mediu în care, la prima vedere, nu se putea vorbi de fericire, lucrând cu muribunzi, cu bolnavi, cu cei care, poate, de multe ori, ridicau strigătul de durere. Pentru ea, însă, a sta în mijlocul lor, era o fericire, pentru că era o sfântă. Sau un alt exemplu, fericitul nostru, Vladimir Ghika, fiind în închisoare şi mulţi întrebându-l când vor fi oare eliberaţi, el, foarte liniştit, le spunea „Eu sunt liber şi aici”. Era fericit şi acolo pentru că era sfânt, pentru că trăia Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru că ştia că poate fi de folos multora. Mulţi dintre cei care erau cu el în închisoare erau măcinaţi de depresie, de suferinţă şi el încerca să le-o aline.

Sursa: Catholica.ro

Show Buttons
Hide Buttons