Cu ocazia Anului Jubiliar al aparițiilor Sf. Fecioare Maria de la Fatima, opt preoți din Arhidieceza Romano-Catolică de București au făcut în perioada 5-9 iunie 2017 un pelerinaj în Italia, la câteva locuri sfinte, pentru a se bucura de înflăcărarea credinței prin mijlocirea Reginei Sfântului Rozariu de la Fatima.

Locurile sfinte unde au poposit preoții pelerini au fost:

  1. Mănăstirea Benedictină de la Monte Cassino. Preoții au celebrat Sfânta Liturghie, s-au rugat în Cripta Sf. Benedict și a Sf. Scolastica și au vizita mănăstirea benedictină din secolul al VI-lea, ghidați fiind de amabilul Pr. Pius Miclăuș;
  2. Sanctuarul „Sf. Padre Pio” de la San Govanni Rotondo. Aici, preoții au celebrat Sfânta Liturghie în Cripta Bisericii „Santa Maria delle Grazie” unde a fost depus pentru mai mulți ani trupul Sf. Padre Pio, s-au rugat și au meditat în fața Sf. Padre Pio expus public într-o criptă „strălucitoare”, au vizita noua și măreața Bazilică închinat îndrăgitului Sfânt de Pietrelcina, s-au rugat Calea Sfintei Cruci și au vizitat muzeul din incinta sanctuarului. La sanctuarul de la San Giovanni Rotondo, fiecare preot, în cele două zile cât a poposit aici, în tăcere, a avut ocazia să reflecteze adânc la exemplul de slujire a Sf. Padre Pio;
  3. Sanctuarul „Sf. Arhanghel Mihail” de pe muntele „Sant’ Angelo”. În Grota Sanctuarului cu originea în secolele V-VI și unde cronica menționează foarte multe minuni săvârșite aici, preoții s-au rugat Sfântului Arhanghel Mihail, împreună cu pelerinii nerăbdători care așteptau în liniște desăvârșită să atingă locul aparițiilor;
  4. Sanctuarul „Sfintei Fecioare Maria Încoronată” de la Foggia. În acest Sanctuar unde Sf. Fecioară Maria a apărut în ultima sâmbătă din luna aprilie a anului 1001 și unde foarte muți sfinți au vizitat mărețul sanctuar (amintim doar pe Sf. Francisc de Assisi, Sf. Anton de Padova, Sf. Toma de Aquino, Sf. Padre Pio, Sf. Ioan Paul al II-lea etc.) preoții i-au adus cinstea cuvenită, prin cât și rugăciune, Reginei Apostolilor.
  5. Domul din Napoli. În frumoasa și medievala Catedrală din sudul Italiei, preoții s-au rugat în fața Sf. Gennaro și au avut parte de o explicare amănunțită a istoricului lăcaș de cult chiar de la Părintele Paroh al Domului.
  6. Sanctuarul „Sf. Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” de la Pompei. Aici preoții au celebrat Sfânta Liturghie la altarul principal al Bazilicii și i-au mulțumit Sfintei Fecioare Maria pentru toate darurile primite.
  7. La Roma, preoții pelerini au poposit pe rând la: Bazilica „San Paolo Fuori le Mura”; Bazilica Sf. Paul de la „Tre Fontane”; Scara Sfântă; Bazilica „San Giovanni” din Lateran; Bazilica „Santa Maria Maggiore”; Bazilica „Divinei Milostiviri” și Bazilica „San Pietro”. În Cripta Papilor, lângă mormântul Sf. Apostol Petru, preoții au celebrat Sfânta Liturghie de mulțumire în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Paul și au mărturisit cu tărie credința pe care au primit-o în dar la Sfântul Botez. Preoții prezenți la pelerinaj au avut onoarea, de a vizita și Palatul Apostolic de la Vatican, inclusiv Capela Sixtină, ajutați de amabilitatea și generozitatea Mons. Ionuț Strejac.

Acest pelerinaj, într-un an special dedicat Sfintei Fecioare Maria, a însemnat, pentru noi preoții, o ocazie minunată de a fi împreună pentru celebrarea Sfintei Liturghii, pentru rugăciunea Sfântului Rozariu și a Oficiului Divin, pentru vizitare locurilor sfinte și pentru a împărtăși unii altora problemele și bucuriile de fiecare zi. În acest pelerinaj, prin Mijlocirea Sf. Fecioare Maria de la Fatima preoții s-au rugat pentru Sfântul Părinte Papa Francisc, pentru episcopii și preoții din Arhidieceza de București, pentru comunitățile pe care le păstoresc, pentru cei suferinzi…, pentru sufletele din purgator etc.

Întregul pelerinaj a fost călăuzit de cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc spuse pe 13 mai 2017 la Fatima: “Sub ocrotirea Mariei, suntem în lume sentinele ale dimineţii care ştiu să contemple adevărata faţă a lui Isus Mântuitorul… şi să redescoperim faţa tânără şi frumoasă a Bisericii, care străluceşte când este misionară, primitoare, liberă, fidelă, săracă în mijloace şi bogată în iubire”.

Pr. Daniel BULAI

Show Buttons
Hide Buttons