Sâmbătă, 7 octombrie 2017, Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu, din Popești-Leordeni (Ilfov), a sărbătorit hramul comunității. Sf. Liturghie solemnă a fost prezidată de Pr. Emil Moraru, profesor şi prodecan la Facultatea de Teologie Romnao-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti, alături de care au concelebrat mai mulţi preoţi din Arhidieceză, informează Parohia, pe pagina de facebook.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de părintele profesor Lucian Dîncă. Acesta a evidenţiat relaţia specială dintre Sfânta Fecioară Maria și Dumnezeu, prin ascultarea ei, şi a subliniat rolul pe care rugăciunea rozariului îl poate avea în viaţa de credinţă a celor care se roagă cu evlavie Maicii Domnului. La celebrarea solemnă a hramului au participat numeroşi credincioşi din Popești-Leordeni şi din alte comunități catolice din capitală, „veniţi să aducă prinosul de laudă şi mulţumire Sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu”.

Prima biserică catolică din Popești-Leordeni datează din 1839: pentru a nu mai celebra într-un staul de oi, Pr. Necula Penov a construit o biserică – era din scânduri, lipită cu pământ şi acoperită cu trestie. Abia între 1886-1893 se construiește prima biserică de zidărie din localitate, care a fost însă grav afectată de cutremurele din 1940 și 1977. Biserica a fost reconstruită ulterior, în timpul păstoririi Pr. Victor Iacobec, cu sprijinul uneori eroic al credincioșilor din Popești-Leordeni. Actualul paroh al comunității catolice din localitatea ilfoveană este Pr. Emil Diac.

Show Buttons
Hide Buttons