Devenit deja o tradiție, concertul organizat de Festivalul Internațional de Muzică Clasică și Contemporană „Țintea Muzicală” în biserica romano-catolică „Cristos Rege” din Ploiești, a avut loc marți 4 iulie.

Programul a fost pus sub semnul lui A fost odată ca niciodată – tema ediției a 9-a a festivalului,  având ca motto chiar titlul uneia dintre lucrările inspirate de o frumoasă poveste: Puntea sufletelor. Iubirea ca poruncă dată de Mântuitorul nostru Isus Cristos, iubirea ocrotitoare a Fecioarei Maria, iubirea ca sens adânc al unei vieți dedicate până la ultima picătură pianului, muzicii, iubirea ce unește sufletele – iată câteva din mesajele lucrărilor semnate de Diana Iulia Simon (Sfaturile Mântuitorului pentru soprană, pian și vibrafon, primă audiție absolută), Johann Sebastian Bach – Charles Gounod, precum și Franz Schubert (Ave Maria pentru soprană și pian), Dinu Lipatti, al cărui centenar îl sărbătorim anul acesta (Nocturna pe o temă moldovenească pentru pian), Dana Cristina Probst (Puntea sufletelor pentru vibrafon și pian, primă audiție absolută). Poveștile au purtat publicul atât în universul lui Jacques Offenbach, cât și în contemporaneitate, prin lucrarea lui Ingmar Gritzner. Alături de ele, din program nu au lipsit nume importante ale istoriei muzicii din spațiul românesc și francez, precum Mihail Jora, César Franck, Claude Debussy și Darius Milhaud.

Un moment de excepție în concertul desfășurat în acest cadrul vizual și acustic deosebit, pe care-l oferă biserica romano-catolică din capitala județului Prahova, l-a constituit prima audiție românească a compoziției lui Niilo Tarnanen (Finlanda) pentru fagot solo Fanfare și patru bagatele, interpretată chiar de către compozitor.

Protagoniștii serii de muzică din 4 iulie au fost atât muzicieni binecunoscuți publicului ploieștean, cum sunt soprana Ariadna Mihai care ne-a încântat încă o dată cu vocea ei cristalină sau pianistul Otto Probst, cât și instrumentiști invitați pentru prima dată de Festivalul „Țintea Muzicală”: pianista Diana Iulia Simon și percuționistul Igor Gross din Austria, venit de la Viena cu vibrafonul propriu. Profesorul Alexandru Bădulescu a dezvăluit ascultătorilor momente inedite din istoria muzicii românești, în care compozitori precum Dinu Lipatti și Mihail Jora au avut un rol deosebit.

Seara de muzică clasică și contemporană din biserica „Cristos Rege” a fost primită încă o dată cu multă căldură de către un public deschis, interesat, public alcătuit în mare parte din credincioși ai parohiei păstorite cu dragoste, pricepere și dăruire de către Părintele Iosif Imbrișcă. Organizatoarele acestui Festival internațional de muzică clasică și contemporană îi mulțumesc părintelui încă o dată, și pe această cale, pentru sprijinul acordat. Sperăm ca tradiția concertelor „Țintea Muzicală” din biserica „Cristos Rege” să poată continua în anii ce vin în aceeași atmosferă plină de armonie și lumină.

Dana Cristina Probst,
co-director al Festivalului

Show Buttons
Hide Buttons