Început cu un Cros de solidaritate pentru cei marginalizați, Anul 2017-2018 al Vieții Consacrate din Arhidieceza Romano-Catolică de București s-a încheiat tot în mișcare, mai precis sub forma unui Pelerinaj: în ziua de 2 iunie a.c., aproape 60 de persoane consacrate s-au îndreptat spre Muntele Domnului la Pârâul Rece – cu opriri intermediare la Mănăstirea Sinaia și Castelul Peleș – pentru a-i mulțumi în biserica franciscană închinată Sfintei Treimi pentru tot ce a trăit de-a lungul acestui an.

Această  încheiere a avut cu adevărat un aer festiv, reușind să oglindească într-o zi taina unui an în plus de viață consacrată Domnului: momente de rugăciune alternate cu cele de sărbătoare, ploaie de har și binecuvântare de lumină, peregrinări în grupuri mici și celebrare în plen, drumeție și tihnă, cântece și tăcere odihnitoare, într-ajutorare reciprocă și împărtășiri de viață.

Vii mulțumiri și Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care au făcut posibilă această întruchipare la nivel local a exclamației psalmistului: „Ce bine e când frații și surorile în pace viețuiesc!”

Echipa Zonală a Vieții Consacrate
din Arhidieceza Romano-Catolică de București

 

În ziua de 2 iunie a.c., aproape 60 de persoane consacrate din Arhidieceza Romano-Catolică de București au petrecut împreună o zi de pelerinaj la Pârâul Rece (BV). Detalii: https://goo.gl/23eDzc

Publicată de Arhidieceza Catolică Bucureşti pe 5 Iunie 2018

Show Buttons
Hide Buttons