În perioada 3-5 februarie 2019, Papa Francisc efectuează o vizită apostolică în Emiratele Arabe Unite, la Abu dhabi, pentru a participa la o întâlnire interreligioasă. Este prima călătorie a Sfântului Părinte într-o țară din Peninsula Arabiei.

Foto: fb.com/avosarabia

Sanctitatea Sa Papa Francisc merge în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, între 3 şi 5 februarie, pentru a participa la Întâlnirea Interreligioasă Internaţională despre Fraternitatea umană, care se va desfăşura pe 4 februarie. Vizita este şi un răspuns la invitaţia Bisericii Catolice din Emiratele Arabe Unite.

În Emiratele Arabe Unite – stat federal format din şapte emirate, independent de Marea Britanie din 1971 – trăiesc circa 900.000 de catolici, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din populaţia ţării: comunitatea este constituită din muncitori emigranţi care provin mai ales din Filipine şi din India. Sfântul Scaun şi Emiratele Arabe Unite au relaţii diplomatice din 2007, iar în 2010 ţara arabă a numit propriul prim ambasador la Sfântul Scaun, doamna Hissa Al Otaiba, încă în funcţie. În 2016, Papa l-a primit în Vatican pe principele moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, care a exprimat cu această ocazie aprecierea sa personală faţă de cuvintele Suveranului Pontif împotriva intoleranţei şi a sărăciei, asigurându-l de angajarea concretă a ţării sale pentru pacea, siguranţa şi dezvoltarea în lume.

Potrivit programului oficial, difuzat în data de 12 decembrie 2018 de Sala de Presă a Sfântului Scaun, Papa Francisc are prevăzute întâlniri cu şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, prinţul moştenitor de la Abu Dhabi, precum şi cu membrii „Consiliului Musulman al Bătrânilor” în Marea Moschee a Șeicului Zayed. De asemenea, în ziua de marţi, 5 februarie, Papa va celebra Sfânta Liturghie la complexul spor-tiv Zayed Sports City, unde va ține şi predica celebrării euharistice.

Logoul vizitei reprezintă un porumbel cu o frunză de măslin în cioc, simbol al păcii. Partea superioară a aripilor este vopsită în culorile drapelului național al Emiratelor Arabe Unite. Foto: fb.com/avosarabia

 

Mottoul vizitei este „Fă-mă instrument al păcii tale!”, fiind inspirat dintr-un cunoscut text al Sfântului Francisc de Assisi. Fostul director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, a afirmat că „aceasta este intenţia Papei mergând în Emiratele Arabe Unite. Modul în care toate persoanele de bunăvoinţă pot să lucreze pentru pace va fi o temă centrală a acestei călătorii. Vizita Papei Francisc în lumea arabă este un exemplu perfect al întâlnirii dintre culturi”.

Pr. Andrei Dumitrescu

———————–
Text apărut în revista „Actualitatea creștină”, nr. 2/2019, p. 8.

Show Buttons
Hide Buttons