Cu ocazia Anului Jubiliar al Aparițiilor Sfintei Fecioare Maria de la Fatima și la începutul Novenei de Pregătire la Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, un grup de credincioși de la Biserica Italiană și de la alte parohii din București, împreună cu Pr. Daniel Bulai, în perioada 7-11 august 2017, a făcut un pelerinaj la cele mai cunoscute Sanctuare Mariane din România: Cacica, Șumuleu Ciuc, Maria Radna și Scăiuș.

Pe parcursul celor cinci zile și 2.032 Km străbătuți, cei 27 de pelerini au avut ocazia să se cunoască mai bine între ei și să-și înflăcăreze credința, speranța și dragostea apropiindu-se prin celebrările Sfintelor Liturghii și a rugăciunii comune de anumite „locuri sfinte” unde s-au întâlnit cu Mama Cerească „cea plină de har”. Pelerinajul a urmărit și cunoașterea concretă a realităților catolice din țara noastră, inclusiv din Arhidieceza de București; dialogul de prietenie cu Biserica Greco-Catolică; deschiderea spre ecumenism cu ajutorul relațiilor de amiciție din Biserica Ortodoxă; contactul direct cu istoria, cultura și spiritualitatea poporului nostru.

Pentru a îndeplini toate aceste obiective pelerinii au poposit, în ordine cronologică, la: Biserica „Sf. Elena” din București (s-a celebrat Sf. Liturghie la începutul pelerinajului), Biserica „Sf. Apostoli Petru și Paul” din Bacău, Seminarul Teologic Franciscan din Roman, Biserica „Sf. Fec. Maria Regină” din Tămășeni, Biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din Adjudeni, Sanctuarul Sf. Fec. Maria de la Cacica, Suceava (s-a celebrat Sf. Liturghie), Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Agapia, Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Sanctuarul Sf. Fec. Maria de la Șumuleu Ciuc, Harghita (s-a celebrat Sf. Liturghie), Catedrala Greco-Catolică „Sf. Treime” din Blaj, Sanctuarul de la Maria Radna, Arad (s-a celebrat Sf. Liturghie), Catedrala „Sf. Gheorghe” (Domul) din Timișoara, Palatul Episcopal din Lugoj (întâlnirea cu Ep. Alexandru Mesian), Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, Sanctuarul Sf. Fec. Maria de la Scăiuș (Caraș-Severin), Cascada Bigăr, Biserica „Sf. Fec. Neprihănit Zămislită” din Drobeta Turnu Severin (s-a celebrat Sf. Liturghie), Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Motru, Biserica „Sf. Ioan de Capistrano” din Târgu Jiu. Ultimul popas, înainte de a încheia pelerinajul, a fost la Ansamblul Monumental al lui Constantin Brâncuși: Masa Tăcerii – Poarta Sărutului – Coloana Infinitului.

Credincioșii prezenți la acest pelerinaj au avut parte de o experiență cu totul specială…, dar de fapt, așa cum au mărturisit cu toții la sfârșitul celor cinci zile, adevăratul pelerinaj interior abia acum începe!

Agneza Iancu