Jurnalista româncă Anca Mărtinaș a fost distinsă cu Crucea Pro Ecclesia et Pontifice marți, 1 octombrie a.c., la Vatican.

Decorația i-a fost înmânată de Paolo Ruffini, prefectul Dicasterului pentru Comunicații din cadrul Curiei Romane, în cadrul tradiţionalei întâlniri a angajaţilor dicasterului vatican, cu ocazia comemorării Sfântului Arhanghel Gabriel, patronul telecomunicaţiilor. Distincţia exprimă recunoştinţa Sfântului Scaun pentru serviciul adus Bisericii şi Sfântului Părinte.

În cuvântul adresat celor prezenţi cu această ocazie, Ruffini a subliniat „spiritul de adevărată slujire cu care Anca Mărtinaş îşi desfăşoară activitatea” în structurile de comunicare ale Sfântului Scaun – redacția română a Radio Vatican și Vatican News – şi a făcut referire la recenta călătorie a Sfântului Părinte în România. Prefectul Dicasterului pentru comunicaţii a amintit, totodată, că Anca Mărtinaş este şi „o apreciată scriitoare de cărţi”.

Anca Mărtinaş, la Vatican, oferindu-i Papei Francisc ediţia în italiană a volumul „Vladimir Ghika. Principele cerşetor de iubire pentru Cristos”

Originară din Roman (Neamţ), Anca Mărtinaş (n. 1970) a studiat teologie romano-catolică la Universitatea din București și ştiinţele comunicării la Universitatea Gregoriană din Roma, şi a lucrat la revista „Actualitatea creștină” a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, unde a rămas şi astăzi o colaboratoare fidelă şi preţioasă. Din 2004 s-a stabilit în Italia, la Roma, şi face parte din echipa redacției în limba română a Radio Vatican. Este autoare a mai multor cărți, apărute în Italia, una dintre lucrările sale, dedicată Monseniorului Vladimir Ghika, fiind tradusă şi în limba română de Editura ARCB, „Vladimir Ghika. Principele cerşetor de iubire pentru Cristos”.

Decoraţia Pro Ecclesia et Pontifice a fost instituită de Papa Leon al XIII-lea la 17 iulie 1888, prin scrisoarea apostolică „Quod singulari Dei concessu”, cu scopul de a crea o distincţie de onoare, cu ocazia jubileului său sacerdotal. La început, decoraţia se împărţea în trei clase: de aur, de argint şi de bronz, dar, în 1908, Papa Pius al X-lea a dispus ca aceasta să fie numai din aur.

Distincţia este o cruce pe care sunt reprezentaţi în relief Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, iar panglica e în culorile Vaticanului: alb şi galben. Forma grafică actuală datează din tipul pontificatului Papei Paul al VI-lea. Crucea Pro Ecclesia et Pontifice este oferită laicilor (bărbaţi şi femei), precum şi clericilor, pentru a răsplăti meritele slujirii acestora faţă de Biserică şi faţă de persoana pontifului roman.

Anca Mărtinaş este al doilea jurnalist român care primeşte această distincţie din partea Sfântului Scaun, după Mons. Anton Lucaci, decorat  în 2010, pentru cei 20 de ani de activitate la redacţia română a Radio Vatican.

Show Buttons
Hide Buttons