Joi, 29 iunie, în Solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, în Catedrala Sfântul Iosif, din București, în cadrul Sfintei Liturghii solemne de la ora 10.30, Părinții diaconi Cătălin Mititelu și Robert Petrișor au fost sfinţiţi preoţi prin impunerea mâinilor ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București.

La celebrarea liturgică au participat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, Mons. Luka Jogy Vadakara, Secretar la Nunțiatura Apostolică în România, Mons. Benone Farcaș, Rectorul Institutului Teologic Sfântul Iosif, din Iaşi, preoți din Dieceza de Iași și din Arhidieceza de București, familiile celor doi candidați la Sfânta Preoție, numeroși credincioși.

ÎPS Ioan Robu și-a început cuvântul de învățătură amintind că în această zi Biserica Catolică „celebrează pe doi mari sfinți, Petru și Paul; astăzi, Biserica Catolică își amintește că în ea subzistă Biserica pe care Cristos a voit-o. Astăzi Biserica își amintește că Petru și urmașii Sfântului Petru sunt simbolul universalității, al unității, al catolicității noastre”. Înaltpreasfințitul a continuat spunând că pentru familia preoțească este o mare bucurie atunci când se îmbogățește cu noi membri și le-a amintit celor doi candidați la Sfânta Preoție că ei trebuie să-și rânduiască viața după Misterul Crucii Domnului. „Cum veți face acest lucru? Ne spun cuvintele din întrebările pe care vi le voi adresa la consacrare. Vă voi întreba dacă sunteți hotărâți să îndepliniți fără încetare misiunea preoțească în comuniune cu episcopul, în păstorirea Poporului lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Comuniune între noi, preoții, și comuniune între preot și episcop. Crucea este izvor de comuniune.

Apoi, vă voi întreba dacă sunteți hotărâți să tratați cu demnitate slujirea cuvântului lui Dumnezeu prin predicarea Evangheliei și prin prezentarea Doctrinei catolice. Voi, fiind slujitori ai cuvântului, veți fi, înainte de toate, predicatori ai Misterului Crucii Domnului. Și prezentând învățătura noastră catolică, la fel, în centru veți avea această lumină care izvorăște din Misterul Crucii.

Și vă voi întreba dacă sunteți hotărâți să celebrați tainele lui Cristos cu evlavie și fidelitate, spre sfințirea Poporului lui Dumnezeu, mai ales Taina Sfintei Euharistii și Taina Sfintei Spovezi, sacramente în care strălucește Misterul Crucii Domnului.

Apoi vă voi întreba dacă sunteți hotărâți ca în întreaga voastră viață să implorați împreună cu mine, episcopul vostru, milostivirea lui Dumnezeu, rugându-ne fără încetare. Rugăciunea ne leagă de Misterul Crucii Domnului.

Și încă o întrebare: sunteți dispuși să fiți tot mai uniți cu Cristos, care s-a oferit Tatălui, ca Jertfă curată, și să vă oferiți și voi Tatălui Ceresc, să vă consacrați viața spre Mântuirea poporului, spre mântuirea oamenilor.

În cuvintele acestor întrebări găsiți sensul activității voastre preoțești. În aceste întrebări veți descoperi identitatea voastră preoțească, legată de episcop, de celebrarea cuvântului lui Dumnezeu, de celebrarea sacramentelor, de rugăciune și de consacrare totală a vieții pentru mântuirea oamenilor. Noi, preoții, nu avem alt gând decât acesta: mântuirea oamenilor”.

Adresându-li-se apoi credincioșilor, Înaltpreasfințitul i-a îndemnat să înalțe rugăciuni pentru cei doi diaconi care urmau să fie sfințiți preoți, pentru ca „Maica Domnului să-i inspire, să-i protejeze și să-i elibereze de orice teamă”.

Înainte de încheierea Sfintei Liturghii, ÎPS Ioan Robu, prin Mons. Farcaș, a transmis mulțumirile sale tuturor profesorilor de la Institutului Teologic, din Iaşi, care contribuie la formarea viitorilor preoți.

Celebrarea liturgică s-a încheiat cu binecuvântarea Poporului lui Dumnezeu prezent la sărbătoare acordată de către cei doi preoți nou-sfințiți.

Show Buttons
Hide Buttons