„Dumnezeu este singurul care ne poate elibera din robia dezbinării”, a spus ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, adresând un cuvânt de învățătură celor prezenți la rugăciunea din Catedrala Episcopală Armeană din capitală, în a treia zi din Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, pe 20 ianuarie 2018.

Celebrarea a fost prezidată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România. La rugăciune au participat reprezentanți ai cultelor creștine din capitală: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Armeană, Biserica Evanghelică Luterană Germană C.A., Biserica Reformată Calvineum. De asemenea, au fost prezenți E.S Sergey Minasyan – ambasadorul Republicii Armenia în România, dl Varujan Vosganian – președintele Uniunii Armenilor din România, dl Victor Opaski – Secretar de Stat pentru Culte.

Referindu-se la fragmentul din Cartea Exodului citit în cadrul rugăciunii (3,4-10), ÎPS Ioan a subliniat că din cuvântul Scripturii învățăm că Dumnezeu îl poate elibera pe om din orice robie. „Fiind acum împreună – a spus Excelența Sa -, noi, din diferite Biserici, trebuie să recunoaștem că suntem în robia dezbinării și să credem că Dumnezeu ne poate elibera. El pune în inima noastră rugăciunea, care să semene neliniște în noi, până când vom fi împreună; rugăciunea care să ne dispună sufletește în așa fel încât să ne apropiem de celălalt, de ceilalți, de celelalte Biserici, ca să-i descoperim pe toți ca frați; rugăciunea care să ne pregătească sufletul în așa fel încât să nu găsim niciodată comoditatea dezbinării”.

A doua parte a Evangheliei proclamate îi cheamă pe creștini să stea departe de scandal: „Vai omului prin care vine scandalul!” (Mt 18,7). Scandalul este și el o formă de sclavie, a explicat Arhiepiscopul, iar cel care dă scandal este „omul care se face ispititor ca și Satana, omul care îndeamnă la rău prin cuvânt sau faptă, sau prin amândouă, omul care îl distruge sufletește pe celălalt”. „Tot rugăciunea rămâne, pentru noi toți, mijlocul prin care să stăm departe de această sclavie, să stăm departe de tot ceea ce poate dărâma, sfărâma, distruge sufletește pe aproapele nostru”.

„Să implorăm de la Dumnezeu, din toată inima, darul unității: pentru noi toți, pentru toate Bisericile – i-a îndemnat la final ÎPS Ioan pe cei prezenţi în Catedrala Armeană. Să-l implorăm cu umilință și să ne rugăm Domnului să nu se consume niciodată tufișul arzând al rugăciunilor noastre, să nu se termine niciodată până ajungem la unitatea deplină; să nu se termine niciodată tensiunea și neliniștea interioară și căutarea cu credință. Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, să ne lumineze în acest drum de rugăciune, în această căutare a adevăratei libertăți”.

Show Buttons
Hide Buttons