La Editura ARCB, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, a apărut volumul „Apostolul secolului XX. Monseniorul Ghika”, de Jean Daujat, traducere din limba franceză de Mariana Petrișor, cu note de Luc Verly, Francisc Băltăceanu și Monica Broșteanu. Volumul poate fi achiziționat de la Librăria Sf. Iosif.

Apostolul secolului XX. Monseniorul Ghika
de Jean Daujat
Editura ARCB, 2017
Traducere de Mariana Petrișor
Note de Luc Verly, Francisc Băltăceanu și Monica Broșteanu
191 pagini

 

„Ştiu şi mărturisesc că numai autoritatea supremă a Bisericii poate declara fără greş sfinţenia unui slujitor al lui Dumnezeu, propunându-l cultului public. Iată de ce declar că, utilizând în această carte termenii sfânt şi sfinţenie, nu intenţionez decât să exprim o opinie personală, împărtăşită de altfel de toţi cei care l-au cunoscut pe Monseniorul Ghika…”.

Aceste cuvinte profetice deschid biografia scrisă în 1962 de Jean Daujat (Paris, 1906-1998), un apropiat fiu spiritual al Monseniorului și colaborator al lui din 1925 până în 1939. Doctor în Litere, distins cu Marele Premiu Catolic pentru Literatură şi Premiul Academiei Franceze, Daujat este autorul a peste treizeci de cărţi. În 1925, la doar 19 ani, aspiră să deschidă un Centru de Studii Religioase: Maritain îl prezintă Monseniorului Ghika pentru îndrumare. Se naşte o puternică prietenie, întreruptă doar geografic, în 1939, de războiul care îl va izola pe Vladimir Ghika în România comunistă.

Prin mărturii directe şi prin prezentarea detaliată a spiritualităţii Monseniorului de către un fin teolog, Apostolul secolului XX anticipează profetic marile teme postconciliare: noile forme de viaţă consacrată, apostolatul laicilor, trăirea credinţei în lumea de azi.

 

Show Buttons
Hide Buttons