ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ  BUCUREŞTI
Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO)
Tel. +40 21 2015411 – Fax +40 21 3121207
birouldepresa@arcb.ro

Nr. 112/23.03.2018

COMUNICAT DE PRESĂ
Duminica Floriilor – Procesiune și Ziua Mondială a Tineretului

Duminică, 25 martie 2018, în Biserica Catolică este sărbătoarea Floriilor. Cu această ocazie, pe străzile capitalei va avea loc tradiționala Procesiune de Florii, la care vor participa credincioși, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din București și împrejurimi, precum şi credincioşii din comunitatea catolică de limbă arabă din capitală. Procesiunea va fi condusă de Episcopii Arhidiecezei Romano-Catolice de București: ÎPS Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit, și PS Cornel Damian – Episcop auxiliar.

Procesiunea va începe cu un moment de rugăciune, la ora 14.00, la Biserica Franceză „Sacré Coeur” (str. Cpt. Demetriade nr. 3, lângă Statuia Aviatorilor), în cadrul căruia ÎPS Ioan Robu va binecuvânta ramurile pe care cei prezenți le vor purta în mână pe străzile capitalei. În timpul procesiunii credincioșii vor parcurge traseul: B-dul Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, până la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif (str. G-ral Berthelot, nr. 19). Tinerii vor purta în fruntea procesiunii „Crucea Zilei Mondiale a Tineretului”. La sfârșitul procesiunii, în jurul orei 15.00, în Catedrala Sf. Iosif se va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan ROBU.

În Duminica Floriilor, Biserica Catolică celebrează şi Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), ajunsă în acest an la cea de a XXXIII-a ediţie. Cu această ocazie, Papa Francisc le-a transmis tinerilor din lumea întreagă un mesaj cu tema: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30) – cuvinte adresate Sfintei Fecioare Maria de către îngerul Gabriel la Bunavestire. În Mesaj, Papa Francisc îi îndeamnă pe tineri să-şi înfrunte temerile, să fie autentici şi curajoşi în a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, după exemplul Sfintei Fecioare Maria.

„Şi voi, tinerilor, ce temeri aveţi? Ce vă preocupă mai mult în lăuntrul vostru? O temă ascunsă în mulți dintre voi este aceea de a nu fi iubiți, doriți, de a nu acceptați pentru ceea ce sunteți. Astăzi sunt mulți tineri care au senzația că trebuie să fie diferiți de ceea ce sunt în realitate, în încercarea de a se adapta la standarde adesea artificiale și de neatins. (…) Dacă ne vom lăsa molipsiți de exemplul Sfintei Fecioarei Maria, vom trăi în mod concret acea caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de toate și mai presus de noi înșine, să iubim persoanele cu care împărtășim viața de zi cu zi. Și-i vom iubi și pe cei care ni se par puțin amabili. Este o iubire care devine slujire și dăruire, mai ales față de cei mai neputincioși și mai săraci, o iubire care transformă chipurile noastre și ne umble de bucurie”. (Papa Francisc)

Duminica Floriilor este ca o poartă de intrare în Săptămâna Sfântă, şi uneşte intrarea solemnă a lui Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea pe străzile oraşului – cu vestirea Pătimirii Mântuitorului la Sfânta Liturghie. Pentru credincioşii romano-catolici, participarea la procesiunea şi la Sfânta Liturghie din această duminică este un prilej de mărturisire publică a credinţei şi de unitate cu toţii creştinii catolici din România şi din lumea întreagă.

Biroul de Presă

Show Buttons
Hide Buttons