Duminică, 12 august, la ora 11.00, în biserica sanctuarului marian de la Ciofliceni (Snagov) a avut loc primiția Pr. Marco Cauli, ocd în România, informează Părinții Carmelitani Desculți pe pagina de facebook a mănăstirii lor. Pr. Marco a fost hirotonit preot pe 7 iulie a.c. în Italia, la Brescia, în biserica San Pietro in Oliveto, prin impunerea mâinilor Episcopului de Brescia, Mons. Pierantonio Tremolada. Apoi a celebrat prima sa Sfântă Liturghie pe 15 iulie în biserica San Giorgio din Vigolo Vattaro (Trento), iar acum a celebrat și în mijlocul comunității românești pe care a slujit-o pe perioada diaconatului.

Foto: fb.com/reginacarmelului

Plecând de la experiența trăită de profetul Ilie „care a putut să-și ducă misiunea la bun sfârșit numai hrănit de Pâinea din Cer”, Pr. Marco a subliniat, în cadrul predicii, că „numai împreună cu Dumnezeu putem izbândi”. El i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la Sf. Liturghie „să se ferească de succesul și independența prea mult asumate, deoarece atunci când vrem să învingem singuri, există pericolul să ne izolăm, chiar să ne rupem de Dumnezeu, adevărata noastră forță” – arată părinții carmelitani pe pagina mănăstirii.

Foto: fb.com/reginacarmelului

Pr. Marco Cauli ocd (cu numele religios fr. Marco del Volto Santo – în traducere, fratele Marco al Sfintei Fețe) s-a născut la Trento, în Italia, în 1977 şi a intrat în Ordinul Carmelitanilor Desculţi în 2011, făcând profesiunea religioasă pe 15 septembrie 2012.

A urmat studii de teologie la seminarul din Brescia şi a fost hirotonit preot pe 7 iulie 2018. Din septembrie 2017 a făcut parte din comunitatea de la Ciofliceni (Sangov) a Părinţilor Carmelitani Desculţi. Acum, după hirotonirea preoţească va începe o nouă misiune într-o parohie din Roma, Italia.


Album foto de la Primiţia din România, aici.

Show Buttons
Hide Buttons