Foto: fb.com/Parohia-Romano-Catolica-Baneasa

Circa 400 de persoane – laici, persoane consacrate şi preoţi – au participat sâmbătă, 7 septembrie 2019, la pelerinajul anual la sanctuarul marian „Regina Carmelului” de la Ciofliceni, Snagov, organizat de Părinţii Carmelitani Desculţi în colaborare cu Oficiul pentru pastoraţia familiilor din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti.

Foto: fb.com/Parohia-Romano-Catolica-Baneasa

După un moment de rugăciune, la ora 10.30, în apropierea Monumentului Eroilor de la Baloteşti, pelerinii au trecut prin Baloteşti şi Dumbrăveni, au traversat Pădurea Snagov, ajungând apoi la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi de la Ciofliceni în jurul orei 15.00. Pe parcursul pelerinajului au cântat, s-au rugat sfântul Rozariu şi alte rugăciuni, cei mai tineri dintre pelerini purtând în fruntea procesiunii o cruce de lemn.

La ora 15.30, în biserica Mănăstirii a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, la care au concelebrat 14 preoţi diecezani şi călugări. Excelenţa Sa le-a mulţumit celor prezenţi pentru participarea la pelerinajul diecezan, precum şi călugărilor carmelitani desculţi pentru sprijinul pe care îl oferă an de an pentru organizarea şi desfăşurarea pelerinjului şi pentru încurajarea permanentă a credincioşilor în devoţiunea lor faţă de Sfânta Fecioară Maria.

 

În cadrul omiliei, Arhiepiscopul, după ce a făcut o scurtă prezentare istorică a sărbătorii Naşterii Sfintei Fecioare Maria, celebrată atât de Biserica Catolică cât şi de cea Ortodoxă la 8 septembrie, a subliniat importanţa devoţiunii către Sfânta Fecioară, arătând că „nu putem să fim cu adevărat credincioși față de Isus, Fiul lui Dumnezeu, fără să fim evlavioși față de Maica Domnului”. ÎPS Ioan i-a îndemnat pe cei prezenţi să se adreseze cu iubire filială Maicii Domnului şi să aibă încredere că ea ne va conduce pe toţi „în portul mântuirii veșnice”.

Pelerinajul din acest an la sanctuarul marian „Regina Carmelului” de la Ciofliceni (Snagov) a fost pus sub motoul „Să mergem împreună”, reiterând astfel invitația adresată de Papa Francisc Bisericii noastre locale, cu ocazia vizitei sale în țara noastră, de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie. La pelerinaj au participat comunităţi religioase şi parohii din Capitală, precum şi credincioşi din Ploieşti, însoţiţi de păstorii lor, Pr. paroh Iosif Imbrişcă şi Pr. vicar Octavian Enache.

Foto: fb.com/Parohia-Romano-Catolică-Ploiești

Foto: fb.com/reginacarmelului

Show Buttons
Hide Buttons