Preoţii din cele două decanate de Bucureşti, ale Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, au participat în dimineaţa zilei de miercuri, 17 iulie 2019, la „ora de rugăciune” lunară, găzduită de Parohia Fericitul Ieremia Valahul din Chitila (Ilfov). La întâlnire au participat 21 de preoți diecezani și călugări din comunitățile din Capitală și împrejurimi, împreună cu Episcopul auxiliar al Arhidiecezei, PS Cornel Damian.

Momentul de rugăciune a început cu recitarea Orei medii, din Liturgia Orelor, şi a continuat cu intonarea unui cântec marian şi rugăciunea Sfântului Rozariu, şi recitarea Litaniei lauretane. La final, preoţii prezenţi au primit binecuvântarea PS Cornel Damian. Următoarea întâlnire decanală a preoţilor din decanatele de Bucureşti va avea loc pe 25 septembrie şi va fi găzduită de Parohia Adormirea Maicii Domnului din Capitală.

Show Buttons
Hide Buttons