Şapte copii din Chitila şi împrejurimi au primit duminică, 1 septembrie 2019, Sacramentul Sfântului Mir, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în biserica „Fericitul Ieremia Valahul” din Chitila (Ilfov). Sacramentul a fost administrat de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, care a şi prezidat Sfânta Liturghie. Au concelebrat Pr. Ciprian Mărtişcă – parohul comunităţii catolice din Chitila, Pr. Lucian Dîncă A.A. – superiorul comunităţii din Bucureşti a Părinţilor Asumpţionişti, Pr. Gabriel Popa – secretar eparhial, Pr. Martin Cabalaș – Paroh la biserica „Maica Îndurerată” din București.

Cei 7 copii care au primit Mirul au fost pregătiţi în lunile precedente de Pr. paroh Ciprian Mărtişcă. La predică, Episcopul a reamintit că Sfântul Mir este sacramentul maturităţii creştine şi, dialogând cu candidaţii la Mir, a subliniat bucuria de fi creştini. După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească.

Parohia Fericitul Ieremia Valahul a fost înființată prin decret în 1991, dar aici se celebra deja din martie 1990, într-o capelă improvizată într-o casă. Biserica parohială a fost construită şi consacrată în 1993 de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Comunitatea parohială este strâns legată de prima comunitate a Misionarelor Carităţii, înfiinţată cu ocazia primei vizite a Maicii Tereza de Calcutta în ţara noastră, în mai 1990.


Galerie foto, aici.

Show Buttons
Hide Buttons