CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro

 

Iași, nr. 163/20.09.2017

COMUNICAT DE PRESĂ
Tinerii, familiile și comunicațiile sociale,
în atenţia episcopilor catolici din România

Foto: © Ovidiu V. Bișog

Familiile, tinerii şi învăţământul catolic, mijloacele și modalitățile de comunicare ale Bisericii şi opera misionară s-au aflat în centrul discuțiilor episcopilor romano-catolici și greco-catolici din România, reuniți la Iaşi în perioada 18 – 20 septembrie 2017, în sesiune plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor catolici din România (CER). Lucrările au fost găzduite de Episcopia Romano-Catolică de Iași și au fost deschise în prezența Excelenței Sale Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România.

Invitat special la această sesiune a fost Mons. Dario Viganò, Prefect al Secretariatului pentru Comunicaţii al Sfântului Scaun, care le-a prezentat episcopilor din România procesul de reformă prin care trec mijloacele de comunicare din subordinea Sfântului Scaun și implicațiile acestei reforme asupra comunicării din cadrul Bisericilor locale.

Împreună cu experți de la Seminarul Mare din Iași, episcopii au analizat diferite teme care țin de Dreptul bisericesc: aplicarea pastoral-canonică a Exhortaţiei Amoris laetitia în România, ca și a documentelor care reglementează activitatea Tribunalelor Bisericești și administrarea bunurilor ecleziastice, situația actuală și propuneri de formare a vocațiilor adulte la preoție.

Episcopii catolici susțin demersul de declanșare a referendumului pentru modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României și au transmis credincioșilor în acest sens o Scrisoare Pastorală.

În plan pastoral-educațional, ierarhii catolici au analizat situația în care își desfășoară activitatea preoții români aflați în țări de misiune și rezultatul demersurilor făcute de Conferința Episcopilor din România pe lângă autoritățile române în ce privește învățământul catolic. Episcopii au vizitat localitatea Cotnari, unul dintre centrele importante vechi catolice moldoveneşti, unde odinioară au funcționat mai multe biserici catolice, o şcoală latină, o bibliotecă de curte şi un proiect de academie. Declararea, de către Uniunea Europeană, a anului 2018 ca an al patrimoniului cultural, impune și Bisericii Catolice o valorificare a patrimoniului pe care îl deține.

Episcopii au primit cu bucurie propunerea călugărilor franciscani din România de a aduce în țară, între 7 mai – 15 iunie 2018, relicva Sfântului Anton de Padova, „ocrotitorul și mijlocitorul familiei creștine” și, de asemenea, au confirmat conducerea Acțiunii Catolice din România. Următoarea perioadă va fi bogată în evenimente dintre care cel mai important din 2018 va fi vizita „ad limina apostolorum”, pentru care membrii Conferinței Episcopilor din România se pregătesc deja.

Viitoarea sesiune plenară a Conferinței Episcopilor catolici din România se va desfășura la Blaj, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2018.

Conferința Episcopilor din România îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din țara noastră și exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc.

Pr. Francisc Ungureanu
Secretar general

Show Buttons
Hide Buttons