Vizitând Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, Secretarii generali ai Conferințelor episcopale din Europa „au putut constata cu mare tristeţe că nu a fost pusă în aplicare decizia irevocabilă din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care i se cere primarului Bucureştiului să înceapă, să conducă şi să urmărească toate lucrările de demolare a colosului Cathedral Plaza și de a reface spațiul adiacent conform destinației sale precedente (de parc public)”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), din 4 iulie a.c..

Secretarii generali ai Conferințelor episcopale din Europa s-au aflat la București, în perioada 30 iunie – 3 iulie, pentru o întâlnire de lucru, iar duminică, 2 iulie, au participat la Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif, prezidată de ÎPS Ioan Robu. „Chestiunea imobilului definit Cathedral Plaza este una dureroasă în care sunt implicați mai mulți factori. Construcția, care a afectat catedrala catolică, a fost încă de la început respinsă de Biserica Catolică. Nepunerea în aplicare a sentinței amintite mai sus este o dovadă a climatului de suspiciune asupra Statului de drept care dorește să fie România”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) include cele 33 de Conferinţe Episcopale Europene actuale, reprezentate de preşedinţii lor, de Arhiepiscopul Luxemburgului şi al Principatului de Monaco, de Arhiepiscopul din Cipru al catolicilor de rit maronit, de Episcopul de Chişinău (Rep. Moldova), de Episcopul eparhial de Muncaci și de administratorul apostolic al Estoniei. Actualul președinte este Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova, iar vicepreşedinţi sunt Cardinalul Vincent Nichols, Arhiepiscop de Westminster, şi Mons. Stanisław Gądecki, Arhiepiscop de Poznań. Secretarul General al CCEE este Mons. Duarte da Cunha. Secretariatul are sediul la San Gallo (Elveţia).

Show Buttons
Hide Buttons