Feliciano Innocente, Papa Francisc – Papa Fericirilor evanghelice

O biografie esenţială scrisă cu suflet de un autor informat, cu imagini inedite din copilăria și viața lui Jorge Mario Bergoglio – Papa Francisc. O carte accesibilă și prietenoasă, pentru a înțelege contextul în care a trăit Papa „venit de la capătul lumii”.

 

„Maria – e Mama mea”. Papa Francisc în dialog cu Părintele Alexandre Awi Mello despre întâlnirile cu Maica Domnului

Pornind de la un interviu pe aceeaşi temă, Părintele Alexandre Awi Mello, secretarul Dicasteriului pentru Laici şi Familie, pune în lumină originile evlaviei Papei Francisc pentru Maica Domnului. O evlavie deprinsă în familie, în căldura căminului părintesc, întărită apoi prin formarea teologică şi filosofică şi deschisă spre lumea întreagă ca model personal de ascultare şi slujire.

Piero CodaBiserica este Evanghelia. La izvoarele teologiei Papei Francisc (în curs de apariție)

La cinci ani de la alegerea Papei Francisc, teologul Piero Coda evidențiază legătura dintre scrierile evanghelice și mesajul Sfântului Părinte. Cartea face parte din seria de 10 volume „La Teologia di Papa Francesco”, publicată la Vatican în 2018, în care teologi de renume internațional analizează diferite aspecte teologice ale pontificatului Papei Francisc.

Papa Francisc, Corupţie şi păcat

„Descriind starea omului corupt şi mecanismele prin care se ajunge acolo, cartea Papei Francisc interpelează într-un mod cu totul aparte: te simiţi vizat ca persoană, îţi dai seama că nici tu nu eşti străin de această boală, şi totodată înţelegi că boala îi poate atinge pe toţi. Această carte ar trebui tipărită în câte un exemplar pentru fiecare român.” (ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti)

Papa Francisc, Educaţia: în slujba vieţii. Propuneri pentru vremuri grele

Volumul este alcătuit din trei meditaţii adresate formatorilor catolici în trei ani consecutivi, pe teme conexe educației. Finalitatea educaţiei – omul matur. Fiecare meditaţie este însoţită de un itinerar de aprofundare pentru lucrul individual sau în grup alcătuit dintr-un set de întrebări deschise, lecturi biblice şi din Magisteriu, propuneri de rugăciune.

10 cuvinte pe care Papa Francisc le spune tinerilor

Broşura, destinată lecturii particulare sau discuţiilor în grup, reuneşte zece teme de meditaţie propuse de Papa Francisc cu ocazia întâlnirilor sale cu tinerii.

„Pentru a-l urma pe Isus, trebuie să te decizi să schimbi canapeaua cu o pereche de tenişi care să te ajute să mergi pe drumuri la care nici n-ai visat vreodată.” (Papa Francisc)

Papa Francisc, Educaţia – pasiune şi devotament. Provocări pentru educatorii creştini

În volumul de faţă, Papa Francisc îşi asumă dificilul rol de mediator între actorii procesului de învăţământ. Căci adevăratele pârghii ale schimbării sociale, spune Papa, nu sunt politica sau economia, ci educaţia.„Educatorii creştini sunt martori în vremea post-modernităţii (…). Totuşi, această carte nu ar trebui să ne facă pesimişti, ci dimpotrivă: aici ni se adresează o invitaţie, ni se propune o provocare şi o vocaţie.” (Papa Francisc)

Jorge Mario Bergoglio SJ, Adevărata putere este slujirea 

O selecție de texte din perioada când Jorge Mario Bergoglio era arhiepiscop de Buenos Aires aduce în atenția cititorilor temele care au caracterizat încă de la început pontificatul papei Francisc: apelul pentru a renunța la consumism și a căuta o formă nouă de existenţă, mai ancorată în valorile de solidaritate umană şi de ospitalitate; propunerea unui mod nou de trăire a credinţei şi a spiritualităţii; atenția față de săraci.

Jorge Mario Bergoglio SJ, Minte deschisă, inimă credincioasă

Cartea cuprinde comentarii din texte la Sfânta Scriptură, deschizând perspective despre misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, despre viitorul Bisericii, dimensiunea cotidiană a vieţii şi întâlnirea cu Isus. Cititorilor li se oferă și propuneri de meditații, pentru un parcurs spiritual.

Jorge Mario Bergoglio SJ, Umilința, calea către Dumnezeu

În calitate de primat al Argentinei, Cardinalul Bergoglio a propus această meditaţie la deschiderea lucrărilor Sinodului arhidiecezan din Buenos Aires, în 2005. Papa Francisc s-a inspirat din scrierile lui Dorotei din Gaza, Părinte al Bisericii din secolul VI. Adevărata umilință, spune Papa, este calea către aproapele și către Dumnezeu și construiește spiritul de comuniune în comunităţile creştine.

Volumul reunește o selecție de îndemnuri ale Papei desprinse din interacțiunile acestuia cu credincioșii, ca semn al apropierii al păstorului de suflete de turma sa. „Cristos, prin Învierea Sa, ne dăruiește bucuria: bucuria de a fi creștini; bucuria de a-L urma îndeaproape”, spune Papa, invitându-ne să regăsim această plinătate a trăirii creștine.

Volumele pot fi achiziționate de la Librăria Sf. Iosif din București.

Show Buttons
Hide Buttons