Duminică, 23 septembrie 2018, Sf. Liturghie solemnă de la ora 10.30 celebrată în Catedrala Sf. Iosif a fost prezidată de Eminenţa Sa Card. Giovanni Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, prezent în România cu ocazia beatificării tinerei românce Veronica Antal, fecioară martiră. Au concelebrat ÎPS Miguel Maury Buendia – Nunțiu Apostolic în România, ÎPS Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit de București, Pr. Ioan Ciobanu – Parohul Catedralei, preoți din diferite comunități parohiale din capitală.

În cuvântul de învăţătură – citit în limba română de Pr. Gabriel Popa, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti -, Eminenţa Sa Card. Becciu a amintit martiriul noii fericite Veronica Antal şi a subliniat exemplul ei de credinţă: „Mărturia sa eroică ne vorbește despre credință, despre tărie, despre curaj generos și despre iubire arzătoare, în fața unei culturi care uneori caută să marginalizeze sau să disprețuiască valorile morale și umane pe care le învățăm din Evanghelie”.

„Fericita Veronica, fecioară și martiră, ne ajută prin exemplul și mijlocirea ei să nu ne lăsăm doborâți de descurajare și confuzie și să evităm inerția și apatia. Și vremurile pe care le trăim noi astăzi, ca și cele în care a trăit ea, în ciuda dificultăților și a încercărilor, sunt un timp de har, o ocazie potrivită pentru a împărtăși cu alții bucuria de a fi discipoli ai lui Cristos. De astăzi înainte să o invocăm mereu pe Fericita noastră, ca să ne ajute să fim mereu fideli Domnului, Bisericii sale, Papei”, a mai spus prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

 

Predica Eminenţei Sale Card. Becciu
la Sf. Liturghie prezidată în Catedrala Sf. Iosif

Iubiți frați și surori,

după beatificarea Veronicăi Antal, ne aflăm cu bucurie în această catedrală sugestivă și artistică, inimă a catolicismului din România, pentru a-i manifesta lui Dumnezeu profunda noastră aducere de mulțumire. În această Liturghie prelungim lauda de ieri, precum şi bucuria de a o putea număra printre fericiţi pe o fiică simplă a poporului român. Îi salut cu afecţiune pe Excelenţa Sa Mons. Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, pe Excelenţa Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România şi în Republica Moldova, pe preoţii concelebranţi şi pe persoanele consacrate, precum şi pe fiii spirituali ai Sfântului Francisc de Assisi, din a cărui familie făcea parte şi noua fericită, înscrisă în Ordinul Francisc Secular şi în Armata Maicii Domnului, întemeiată de Sfântul Maximilian Kolbe. Îi salut pe ministranţi, pe membrii cordului, şi pe voi toţi, iubiţi credincioşi care v-aţi adunat să participaţi la celebrarea duminicală de astăzi. În fine, un salut special le adresez acelora care, prin intermediul transmisiunii video, sunt uniţi cu noi în mod spiritual la această celebrare atât de solemnă.

Euharistia este în acelaşi timp rama şi tabloul prin care să privim imaginea Fericitei Veronica. Ea nu a lipsit niciodată de la celebrarea Sfintei Liturghii. Dacă nu se celebra în biserica din satul ei – fiind filială a Parohiei catolice din Hălăuceşti –, se trezea în fiecare dimineaţă, atât vara cât şi iarna, la ora 4 şi, împreună cu un grup de prietene, parcurgea circa 8 km pentru a putea participa la Sfânta Liturghie şi pentru a-l primi pe Isus în inima ei. Această hrană spirituală i-a dat curaj în luptele vieţii şi în înaintarea pe parcursul ei spiritual. Pe lângă Sfânta Liturghie, participa la orele de Adoraţie Euharistică din fiecare zi de joi în biserica din Nisiporeşti. Isus euharistic era secretul ei, punctul ei de sprijin care a făcut-o să devină în mod firesc dăruită Lui şi fraţilor mai fragili, transformând-o într-o fidelă discipolă a Evangheliei a cărei unică mândrie era aceea de a trăi din credinţă şi din mărturisirea credinţei. Şi, de fapt, beatificarea unui membru al Poporului lui Dumnezeu subliniază tocmai acest lucru: o dăruire de sine Domnului. O dăruire constantă, firească, niciodată negată. Este vorba de practicarea în continuu a virtuţilor creştine, îndeosebi a credinţei, a speranţei şi a iubirii, care fac posibil chiar şi episodul unui act eroic ocazional, cum este martiriul.

Veronica Antal s-a lăsat călăuzită fără încetare de misterul Cenacolului, de cuvintele lui Cristos adresate discipolilor săi: „Faceți aceasta în amintirea mea”. A conceput viața ca pe un „memorial al lui Isus”, celebrat și împlinit în sfânta Jertfă a altarului și în spălarea picioarelor fraților mai mici. Rugăciunea și dragostea ei față de Euharistie s-au concretizat în iubirea ei față de săraci. Astfel, îi iartă imediat pe cei care îi fac rău; îi vizitează pe bolnavi şi pe bătrânii singuri, îi iubeşte pe copii şi le ajută pe mamele obosite; îi învaţă pe copii rugăciunile şi îi pregăteşte pentru Prima Împărtăşanie.  Trec anii iar credinţa ei devine tot mai puternică, într-atât încât este pecetluită cu sângele său. În seara zilei de 23 august 1958, împreună cu grupul de prietene, porneşte la drum spre satul Hălăuceşti, unde, a doua zi se administra Mirul pentru un număr mare de adolescenţi. După Liturghie, prietenele ei pornesc spre casă, dar ea rămâne să-l ajute pe sacristan să aşeze la loc veşmintele sacre. Spre seară, porneşte şi ea pe drumul de întoarcere, încredinţându-se lui Dumnezeu şi Fecioarei Maria, cu rozariul în mână. La jumătatea drumului, îl întâlneşte pe tânărul Pavel Mocanu, care, plin de dorinţe necurate o opreşte şi începe să-i facă propuneri indecente. Veronica încearcă să-şi continue drumul, dar acesta insistă în răutatea lui. Târând-o în câmpul de porumb continuă în intenția de o pângări pe această tânără atât de curată. Pentru că ea se opunea, începe să o lovească cu cuțitul pe tot corpul. După o luptă îndelungată, în urma a 42 de lovituri de cuțit, tânăra cade la pământ fără viață, dar criminalului nu i-a reușit intenția sa rea. Va fi găsită a doua zi de câțiva țărani care mergeau la munca câmpului: cu fața în jos, fără viață și plină de sânge.

Beatificarea Veronicăi Antal, pe care am celebrat-o ieri, ne-a oferit posibilitatea de a constata, o dată în plus, că nu s-a întrerupt șirul de creștini care, de la începuturile predicării apostolice au fost atrași de exemplul lui Isus și sprijiniți de iubirea lui. Să ne încredințăm și noi mijlocirii acestei tinere surori a noastre, a cărei existență a devenit imediat, pentru poporul lui Dumnezeu peregrin în România, un far de lumină, un model de imitat în trăirea Evangheliei în mod radical și cu simplitate. Imediat după moartea ei, de fapt, toți spuneau: a trăit ca o sfântă și a murit la fel. De atunci copii, tineri, adulți și oameni în vârstă, de orice condiție socială și religioasă, nu au încetat să se adune în rugăciune la mormântul ei, ca și la locul martiriului său.

Martiriul Veronicăi, ca fiecare martiriu, a avut loc în circumstanțe tragice care au dus-o pe această Fericită a noastră la o moarte violentă datorită virtuții curăției, legată de virtutea credinței. Cu toate acestea, ea a știut să treacă peste momentul concret și să privească evenimentul dramatic, și pe cel care o ucidea, cu inima lui Dumnezeu. Datorită acestei „înțelepciuni care vine de sus” și care este „curată, pașnică, blândă, docilă, plină de milă” (cfr Iac 3,17) – așa cum am ascultat în lectura a doua – martira noastră a pus mărturisirea credinței înaintea propriei vieți și, prin jertfirea de sine, a devenit un mare semn de speranță. Mărturia sa eroică ne vorbește despre credință, despre tărie, despre curaj generos și despre iubire arzătoare, în fața unei culturi care uneori caută să marginalizeze sau să disprețuiască valorile morale și umane pe care le învățăm din Evanghelie.

Iubiți frați și surori, Psalmul 53, cu care ne-am rugat puțin mai devreme, conține această expresie: „Dumnezeu este cel care mă ajută, Domnul este cel care susţine viaţa mea”. Și Veronica Antal, fiică a gliei voastre, s-a încrezut în ajutorul lui Dumnezeu: ea este imaginea celui drept – despre care a vorbit prima lectură – care îi face de rușine pe cei mândri, pentru că viața sa este contrară acțiunilor lor rele și este un reproș pentru lipsurile lor (cfr Înț 2,12). Așa strălucește sfințenia Fericitei Veronica: prin alegerea de a-și dăruiri viața pentru Împărăția lui Dumnezeu. Măreția fecioriei este ofranda propriilor capacități de a iubi pentru ca, liberă de orice legătură, întreaga ființă să știe să-l iubească pe Domnul ca pe un mire și să-i iubească pe cei pe care Domnul îi iubește. Nu este în aceasta nicio lipsă de respect față de iubirea conjugală; dimpotrivă este o invitaţie adresată perechilor de soţi să respecte fidelitatea propriului angajament. Ceea ce a condus-o pe Fericita Veronica la martiriu este valoarea primordială a fidelității. Martiriu înseamnă a fi martor: Veronica este o martoră care încurajează fidelitatea fiecăruia față de propria stare de viață și față de propria vocație.

Deși nu a putut intra într-un Institut religios, s-a implicat fără rezerve în urmarea Domnului; Lui i-a oferit fidelitatea ei și i-a consacrat fecioria sa. Și, zi după zi, cu afecțiune și profunzime, se ruga la Mama lui Cristos; era văzută mereu atentă și plină de devoțiune în recitarea Rozariului. Maria lumina credința ei, o sprijinea, o făcea să înainteze. Pur și simplu, Veronica o iubea pe Maica Domnului. Un semn emoționant al acestei iubiri a fost Cununa Rozariului pe care a purtat-o cu sine până la moarte și pe care o strângea în palma mâinii drepte atunci când i-a fost descoperit cadavrul. De aceea ea poate cânta împreună cu Maria cântul Magnificat: în jertfa ei s-a arătat puterea lui Dumnezeu și au fost înfăptuite din nou „lucrările minunate” ale Domnului.

Acest cânt de mulțumire și de laudă îl puteți cânta cu toții împreună cu Veronica, pentru că și astăzi Domnul nu încetează să ofere omenirii darurile bunătății și milostivirii sale.

Fericita Veronica, fecioară și martiră, ne ajută prin exemplul și mijlocirea ei să nu ne lăsăm doborâți de descurajare și confuzie și să evităm inerția și apatia. Și vremurile pe care le trăim noi astăzi, ca și cele în care a trăit ea, în ciuda dificultăților și a încercărilor, sunt un timp de har, o ocazie potrivită pentru a împărtăși cu alții bucuria de a fi discipoli ai lui Cristos.

De astăzi înainte să o invocăm mereu pe Fericita noastră, ca să ne ajute să fim mereu fideli Domnului, Bisericii sale, Papei.

Card. Giovanni Angelo Becciu
Catedrala Sf. Iosif, Bucureşti
23 septembrie 2018

Show Buttons
Hide Buttons