„Mulțumesc, am nevoie de Tine, Doamne!”: cuvintele refrenului ce ne-a călăuzit de la Adorație până la Agapă exprimă cel mai bine Ziua Persoanelor Consacrate trăită și celebrată pe 2 februarie a.c. la Catedrala Sf. Iosif din București.

Într-adevăr, primul moment celebrativ al zilei a fost deja un prim moment de mulțumire și de cerere adresat Creatorului Vieții și implicit al Vieții consacrate. Rugăciunea pregătită de Surorile Franciscane a fost animată de mai mulți instrumentiști de la Misionarii Carității (MC), Carmelitanele Misionare (CM) și Însoțitoarele credincioase ale lui Isus (FCJ).

Sfânta Jerfă de Mulțumire a fost prezidată de PS. Cornel Damian, care a remarcat privirile licărind de emoție ale multora dintre cei prezenți la retrăirea momentului când Isus a fost prezentat în Templu și încredințat Tatălui. De aceea, Episcopul auxiliar i-a încurajat pe toți credincioșii să urmeze exemplul părinților lui Isus, al bătrânului Simeon și al văduvei Ana, acela de a nu-l lăsa niciodată pe Isus singur. Altfel, dacă-l lăsăm singur, suntem noi cei care rămânem singuri. Mișcătoarea celebrare euharistică a fost însuflețită de corul și instrumentele tinerilor ce s-au adăugat fraților și surorilor consacrate, ei devenind împreună cor unum et anima unam, precum în Faptele Apostolilor!

Iar atmosfera de recunoștință și rugăciune stăruitoare a continuat și la Momentul festiv și agapa găzduite în Aula Anton Durcovici a Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității București. Momentul de recunoștință a fost marcat aici de vizionarea epilogului filmului documentar „România neîmblânzită”, în contextul Enciclicii Laudato Si a Papei Francisc. Așa am putut înțelege cum Cântarea Creației din țara noastră riscă să devină un strigăt disperat după ajutor, iar acesta din urmă suntem obligați să-l transformăm într-unul de rugăciune și responsabilitate pentru Casa noastră comună. Iar recunoștința a răspuns ajutorului primit și în momentul de Quiz-show despre Mănăstiri și Papa Francisc, moment la care au participat și colaborat mai multe echipe de tineri și persoane consacrate!

La sfârșitul acestei zile, descoperim încă o dată – deși niciodată suficient – că aceste cuvinte: „Mulțumesc, am nevoie de Tine, Doamne” alcătuiesc respirația rugăciunii. Prin recunoștință ne lăsăm „inspirați” de Duhul dătător de Viață, în timp ce prin implorare același Duh suspină în noi, învățându-ne să ne rugăm și învățându-ne să trăim ca oameni între oameni. Pentru că aceleași cuvinte descriu reperele de căpătâi ale oricărei Vieți lăsate de Dumnezeu și Consacrate Lui.

Pr. Marius Taloş SJ

 

Galerie foto:
* Adoraţie euharistică;
* Sf. Liturghie;
* Moment festiv.

Show Buttons
Hide Buttons