Pr. Antonio Prestipino OCD a fost numit, prin decret al ÎPS Ioan Robu, Vicar episcopal pentru viaţa consacrată în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. „Numirea în acest oficiu este pentru o perioadă nedeterminată de timp şi devine efectivă începând cu data de 25.11.2018”, citim în decretul arhiepiscopal.

„Pentru a răspunde mai bine necesităţilor vieţii consacrate din Arhidieceză – explică ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti – şi pentru o mai bună promovare a relaţiilor dintre Congregaţiile religioase, Institutele de viaţă consacrată, Societăţile de viaţă apostolică şi Arhidieceză am decis, după consultarea persoanelor în drept şi în conformitate cu normele canonice, să îl numim prin prezentul decret în oficiul de Vicar episcopal pentru viaţa consacrată din Arhidieceza de Bucureşti, cu toate drepturile şi obligaţiile prescrise de legea universală şi cea particulară, pe Părintele Antonio Prestipino, OCD”.

„Îl însoţim pe Părintele Antonio Prestipino, OCD cu rugăciunea noastră părintească şi invocăm asupra lui binecuvântarea lui Dumnezeu”, adaugă ÎPS Ioan în decretul dat în ziua de 21 noiembrie 2018, în sărbătoarea Prezentării Sfintei Fecioare Maria la Templu.

Pr. Antonio Prestipino s-a născut la 6 octombrie 1964 la Brescia, în Italia. A fost hirotonit preot pe 20 iunie 1992 la Brescia şi face parte din Ordinul Fraților Desculți ai Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel (Carmelitanii Desculți). Este superiorul comunității din Ciofliceni (Snagov) a Părinţilor Carmelitani Desculţi. Activează în Arhidieceza de București din anul 2000, iar actualmente îndeplineşte şi funcţia de consilier în cadrul Conferinţei Superiorilor Majori din România.

Show Buttons
Hide Buttons