lit crismei 2Joi, 24 martie 2016, la ora 9.00, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Iosif”, din București, a fost celebrată Sfânta Liturghie a Crismei, prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, care i-a avut alături, la altar, pe PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, și pe PS Mihai Frățilă, Episcop Greco-Catolic de București. La celebrare au participat și preoții diecezani și călugări din Arhidieceză.

În cadrul Sfintei Liturghii a Crismei au fost sfințite uleiurile pentru catehumeni, pentru bolnavi şi Sfânta Crismă (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, la consacrarea altarelor etc.), care apoi au fost purtate în toate bisericile parohiale din Arhidieceză, urmând să fie utilizate în funcție de necesitățile pastorale.

În cuvântul său de Învățătură, ÎPS Ioan Robu a subliniat faptul că Prefața Liturghiei rezumă principalele învățături referitoare la Sfânta Preoție: „Dumnezeu Tatăl l-a uns cu Duhul Sfânt pe Fiul său, Isus, l-a rânduit să fie Mare Preot al Noului și Veșnicului Legământ și a voit ca preoția lui unică să rămână pentru totdeauna, iar Isus a împodobit cu preoția sa regească poporul pe care și l-a dobândit, poporul celor botezați. În același timp, pe unii i-a ales ca prin impunerea mâinilor să aibă parte de aceeași slujire preoțească a lui Cristos, ca să reînnoiască Jertfa Răscumpărării, să dea poporului hrana Cuvântului și a Sfintelor Sacramente”. „Iar ei, preoții, a continuat ÎPS, făcând acest lucru, își jertfesc viața pentru Cristos și pentru semenii lor și încearcă să fie cât mai asemenea cu Cristos, Marele Preot”. „Duhul Domnului este asupra mea”: acesta este răspunsul pe care lecturile de la Sfânta Liturghie, textul din profetul Isaia și textul Evangheliei, l-au oferit la întrebarea „Cum pot fi preoții asemenea lui Cristos, Marele Preot?”. ÎPS i-a îndemnat pe preoți: „Să spunem și noi, fiecare preot: «Duhul Domnului este asupra mea», ca să vestim Vestea cea bună celor săraci, să eliberăm pe cei închiși, să mângâiem pe cei triști, să legăm rănile celor ce suferă. Și ne gândim la cei pe care lumea îi cunoaște ca fiind săraci, triști, oprimați, închiși, dar în același timp ne gândim la săracii care nu știu ce înseamnă lumina și mângâierea credinței, la săracii care nu știu să trăiască legea Evangheliei, a iubirii și a iertării, la săracii care nu știu ce înseamnă vocea rugăciunii ce izvorăște din adâncul sufletului, ca lumină și ca mângâiere, la săracii care sunt dezorientați în interiorul lor. Acestora, noi, preoții, trebuie să le ducem Vestea cea Bună. Și ne gândim la cei închiși în patimile proprii, la cei oprimați de păcatele de fiecare zi, la cei apăsați de neînțelegeri și ură. Ne gândim la ei și îi cerem Duhului Sfânt să ne inspire cum să le ducem lumină, eliberare, izbăvire”.

Arhiepiscopul le-a reamintit apoi preoților drumul pe care îl au de parcurs: „Iubiți frați, colegi preoți, avem un drum de făcut, care înseamnă împărtășire a aceleiași slujiri a lui Cristos, Marele Preot, înseamnă strădanie de a deveni asemenea lui Cristos, înseamnă să reîmprospătăm imaginea pe care o purtăm în noi: aceea de preoți, de aleși ai Domnului”.

Menționând că în această zi Episcopul sfințește uleiurile ce vor fi folosite pentru administrarea sacramentelor, ÎPS Ioan a subliniat faptul că acestea sunt semne ale milostivirii lui Dumnezeu și i-a îndemnat pe preoți, ca și pe toți cei botezați, în funcție de chemarea proprie, să fie semne ale milostivirii lui Dumnezeu. „Iubiți colegi preoți, când mergem la căpătâiul bolnavilor, când botezăm, când participăm la administrarea Mirului, aceste uleiuri sfinte să ne amintească tuturor că suntem unși de Duhul Sfânt, prin Botez și prin sfințire preoțească. Să-i mulțumim Domnului pentru darul pe care ni l-a făcut, un dar pe care îl purtăm cu ajutorul lui Dumnezeu, un dar pe care, așa cum am fost și suntem luminați, îl împărtășim și altora ca semn continuu de milostivire a lui Dumnezeu, și spun acest lucru fiind în Anul Sfânt al Milostivirii”. Pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul nostru i-a îndemnat să se roage mereu pentru preoți, ca „să rămână cu adevărat semne ale milostivirii lui Dumnezeu”.

După Omilie, toți preoţii din Arhidieceză, diecezani şi călugări, care au participat la Liturghia Crismei, și-au reînnoit în faţa Păstorului lor făgăduinţele preoţeşti pe care şi le-au asumat în ziua hirotonirii, manifestându-și în felul acesta comuniunea lor cu Episcopul Arhidiecezei.

Înainte de binecuvântarea finală, dna Florentina Bratosin, organizatoarea în București a inițiativei „40 de zile pentru viață”, a mulțumit ÎPS Ioan Robu, PS Cornel Damian, PS Mihai Frățilă pentru binecuvântarea, încurajarea și susținerea prin rugăciune a inițiativei, preoților din Arhidieceză, care în parohiile lor au făcut cunoscută inițiativa și s-au rugat pentru apărarea vieții, și tuturor celor care au susținut „40 de zile pentru viață”.