Aflat în București cu ocazia înscăunării ca Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti a ÎPS Aurel Percă, Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop al Arhidiecezei de Esztergom-Budapesta și Primat al Ungariei, a celebrat duminică, 12 ianuarie 2020, Sfânta Liturghie a comunității romano-catolice de limbă maghiară din Capitală.

În cursul dimineții, Card. Péter Erdő și secretarul său au fost întâmpinați în curtea parohiei ”Sfânta Maria a Harurilor” (Bărăția) de numeroși credincioși de etnie maghiară și de Pr. Cristinel Țâmpu, paroh și responsabil cu pastorația comunității de limbă maghiară din București. Motiv de bucurie n-a fost doar pentru întreaga comunitate, ci și pentru însuși cardinalul Erdő care a amintit cu nostalgie faptul că bunicul său s-a născut în București și aici, pe vremuri, familia a deținut o casă. Așadar, nu este prima dată când Eminența Sa se află în București, însă e prima dată când are ocazia de a celebra Sfânta Liturghie a comunității catolice de limbă maghiară din Capitală.

Foto: fb.com/biserica.baratia

Eminența Sa a acceptat cu bucurie invitația la înscăunarea noului Arhiepiscop Mitropolit de București și totodată a dorit să facă un gest de unitate și fraternitate, amintind că în anul 2003, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu, astăzi emerit, a parcurs un drum lung, în toiul iernii, pentru a participa la înscăunarea sa ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Esztergom-Budapesta.

Pe lângă cuvântul de învățătură expus în cadrul Sfintei Liturghii, Card. Péter Erdő a vorbit despre Congresul Euharistic Internaţional de la Budapesta, care se va desfășura în perioada 13 – 20 septembrie a.c. și care, în opinia Eminenței Sale, va fi o oportunitate extraordinară ca participanții să se roage împreună pentru viața Bisericii și pentru ca fiecare dintre noi să fim adevărați reprezentanți și distribuitori ai vieții divine. De altfel, a menționat și faptul că, totodată, va fi o ocazie deosebită de a ne ruga împreună pentru reînnoirea în viața personală și comunitară, care e posibilă numai prin lucrarea lui Dumnezeu.

                                               Pr. Cristinel Țâmpu
Paroh bisericii „Bărăția” și responsabil cu pastorația
comunității de limbă maghiară din București

Show Buttons
Hide Buttons