Joi, 29 noiembrie 2018, la ora 18,30, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București se va celebra o Sf. Liturghie solemnă pentru românii de pretutindeni, iar de la ora 19.30 va avea loc un Concert susținut de Orchestra de BAROCkeri a Universității Naționale de Muzică București. Sfânta Liturghie şi concertul se înscriu în seria de evenimente organizate de Arhiepiscopia Romano-Catolică București pentru marcarea Centenarului Marii Uniri de la 1918. Intrarea la concert este liberă.

Programul concertului:

G.F. Händel – Concertul în sol minor pentru orgă și orchestră de coarde, HWV 289
Solist – Eduard Antal

Leonardo Leo – Concertul în re minor pentru violoncel și orchestră de coarde, L.60
Solistă – Andreea Țimiraș

A.Vivaldi – Concertul în re minor pentru oboi și orchestră, RV 454
Solist – Sabin Iordache

A. Vivaldi – Concerto Grosso în re minor „L’estro Armonico nr.11” pentru 2 viori, violoncel și orchestră de coarde
Soliste – Katarzyna Mrożek, Aleksandra Rimarowicz și Andreea Țimiraș

Conducerea muzicală: Mihail Ghiga şi Adrian Buciu.

 

Show Buttons
Hide Buttons