Joi, 29 iunie 2017, în cadrul Sfintei Liturghii solemne de la ora 10.30, celebrată în Catedrala Sf. Iosif din București, Părinții diaconi Cătălin Mititelu și Robert Petrișor vor fi sfinţiţi preoţi – anunţă Centrul pentru Cler şi Vocaţii, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Cei doi candidaţi vor primi Sacramentul Sfintei Preoții prin impunerea mâinilor ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București.

Pr. diacon Cătălin-Alexandru Mititelu este din Târgu Trotuș, iar Pr. diacon Robert Petrișor este din București, Parohia Adormirea Maicii Domnului.

După hirotonire, în ziua de duminică, 2 iulie a.c., cei doi preoți nou-sfințiți vor celebra Prima Sf. Liturghie: Pr. Mititelu în biserica „Trupul și Sângele Domnului” din Târgu Trotuș; Pr. Petrișor în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din București.

Show Buttons
Hide Buttons