40 zile pt viataÎn perioada 10 februarie – 20 martie 2016, în București se va desfășura campania „40 de zile pentru viață”, o inițiativă de rugăciune și post pentru a se pune capăt avortului. Campania, deși neafiliată vreunei Biserici, are la bază respectul pentru viață – împărtășit de toți creștinii – și are loc în peste 600 de orașe din 30 de țări. În România, campanii similiare s-au ţinut înCluj, Timişoara şi Năsăud.

La îndemnul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, în cadrul Sfintelor Liturghii ce se vor celebra pe teritoriul Arhidiecezei, în perioada 10 februarie – 20 martie 2016, se vor face rugăciuni pentru viaţă. Totodată, păstorul Arhidiecezei îi invită pe preoți și pe credincioşi să sprijine această acţiune prin post şi rugăciune, iar pe cei din București îi invită și la participarea directă la veghea de rugăciune din preajma spitalului Filantropia.

Veghea paşnică de rugăciune se desfăşoară, în Bucureşti, în perioada 10 februarie – 20 martie, între orele 7.00 – 19.00, pe Bd. Ion Mihalache nr. 11, în zona Spitalului Filantropia. „Precum Cristos le-a cerut apostolilor să vegheze cu El o oră, așa suntem chemați și noi astăzi să veghem acolo unde se fac avorturi. Nu suntem acolo să acuzăm pe nimeni, ci să oferim iubire și sprijin – explică organizatorii. Facem acest lucru pentru mamele însărcinate, pentru copilașii din pântecele lor, dar în special pentru Cristos, care a spus: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Mt 25, 40)”.

 

Show Buttons
Hide Buttons