„Dă-ne, Doamne, harul să începem printr-un post sfânt lupta vieții creștine, pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriți prin fapte de pocăință”. Acest îndemn deschide Editorialul din revista pentru luna februarie, în care PS Cornel ne propune să trăim Postul, pomana şi rugăciunea – „cele trei practici ce ar trebui să ne însoţească pe fiecare dintre noi în timpul Postului Mare pentru a ne putea întoarce la Dumnezeu cu toată inima”.

Rubrica Focus, făcând referire la Ziua Mondială a Bolnavului, aduce în atenția cititorilor imaginea lucrătorilor sanitari și face un rezumat la vizita Papei în America de Sud. Rubrica Vederi din Roma prezintă O vizită sub semnul tandreţei, iar Res-publica redă mărturia unui capelan sanitar în urma experienței într-un spital din Italia, experiență ce „te stoarce de energie, dar te umple de sens, dacă o trăiești intens”.

Universul familiei propune o reflecție despre Postul care potoleşte foamea și aduce lămuriri legate de binecunoscutul refren al zilelor noastre: „N-am timp!”. Paginile de Spiritualitate prezintă imaginea Sf. Bakhita, care, în copilărie, a fost răpită de comercianții de sclavi, iar Pagina Ghika continuă apostolatul epistolar, prezentându-ni-l pe Monseniorul ca „prinţ al sufletului omenesc”. La Dialogurile cu dichis, Claudia Stan, alături de interlocutorul său, Pr. Iulian Budău SJ, discută despre Îndrumarea spirituală, un Lux necesar. Paginile de cultură sunt dedicate memoriei personalității lui Neagu Djuvara, istoric şi scriitor, fost diplomat, trecut la cele veşnice în ziua de 25 ianuarie 2018.

Din revistă nu lipsesc paginile dedicate tinerilor, știri, anunțuri, recomandări pentru timpul liber.

Sursa: actualitatea-crestina.ro