A apărut numărul din octombrie 2018 al revistei Actualitatea creștină, publicaţia oficială a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti.

În editorial, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei, prezintă figura Papei Paul al VI-lea – „un papă umil şi sfânt” -, care pe 14 octombrie va fi declarat sfânt, la Roma, de către Papa Francisc. Tot lui Paul al VI-lea – „apărător al vieții nenăscute” – îi este dedicată și rubrica „Minuni și sfinți”, care relatează minunea care a dus la canonizarea Pontifului.

La rubrica Boetica, trei cadre medicale, interpelate de Monica Râpeanu, vorbesc „Despre empatie în îngrijirea medicală”, iar Pr. Victor Dumitrescu este invitatul Claudiei Stan la Dialoguri cu dichis, unde vorbește despre New Age, o iluzie periculoasă.

De asemenea, la pagina dedicată Bisericii misionare, Pr. Eugen Blaj, Director Naţional al Operelor Misionare Pontificale prezintă Ziua Mondială a Misiunilor, celebrată în Biserica Catolică în penultima duminică a lunii octombrie, adică, în acest an, pe 21 octombrie. Totodată, Pr. Blaj informează că în această zi, în toate bisericile se va face o colectă specială, în scopul sprijinirii misiunilor pontificale, „ca semn al unității în credință și al responsabilității comune de a transmite Evanghelia mântuirii”.

Din revistă nu lipsesc paginile dedicate tinerilor, știri, anunțuri, articole pe teme culturale şi recomandări pentru timpul liber.


Revista poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif, din București (str. G-ral Berthelot 19, tel. 0212015457, 0212015475, www.librariasfiosif.ro), sau în parohiile Arhidiecezei.

Show Buttons
Hide Buttons