Luni, 5 martie 2018, a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. Violeta Barbu, la vârsta de 60 de ani, informează Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București.

Vestea îi întristează pe ÎPS Ioan Robu, PS Cornel Damian, precum și pe preoții din Arhidieceză care au cunoscut-o și care au colaborat cu dna Barbu. Este, totodată, o veste tristă și pentru foștii și actualii membri ai redacției revistei „Actualitatea creștină”, ai revistei catolice „Verbum” și pentru membrii Biroului de presă al Arhidiecezei, precum și pentru profesorii și studenții Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității București.

Slujba de înmormântare se va celebra joi, 8 martie a.c., ora 10.30, la Catedrala Sf. Iosif din București.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

* * *

Violeta Barbu, soţie şi mamă a doi copii, filolog şi istoric, profesor şi cercetător, s-a născut la 12 septembrie 1957. A absolvit Liceul Sf. Sava din capitală (1976) şi a obţinut Licenţa în litere (secţia română-franceză) la Universitatea din Bucureşti (1980). A fost doctor în filologie (1996) şi în istorie (2008). O parte din bogata sa activitate profesională s-a desfăşurat şi în cadrul Bisericii Catolice. A făcut parte din redacţia revistei „Actualitatea creștină” (1997-2001) și a colaborat mulți ani la publicația Arhidiecezei, a fost membru al colectivului de redacție al revistei catolice „Verbum” (1990-1998) și a condus publicația între 1994-1998, a fost o colaboratoare prețioasă al Biroului de presă al ARCB. Între 1992-2000 a fost conferenţiar asociat la Institutul Teologic Romano-catolic din Bucureşti, în Facultatea de litere şi teologie, iar din 2012 era profesor titular la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București. A susţinut conferinţe la Facultatea de Teologie Catolică din Bucureşti, la Centrul Sfinţii Petru şi Andrei din capitală, precum şi în cadrul altor instituţii catolice din ţară şi din străinătate. În anii 1990-1992 a fost membră a „Mişcării Internaţionale a intelectualilor catolici Pax Romana”,  iar între 1991-1993 a fost membră a Uniunii Internaţionale a Jurnaliştilor Catolici ICOM. Dna Violeta Barbu era implicată și pe plan social-educativ, prin Fundația Dezvoltarea Popoarelor (actualmente Asociația FDP- Protagoniști în educație), fiind membru în consiliul director al instituției.

Show Buttons
Hide Buttons