Să punem din nou în centrul vieții noastre Sacramentul Reconcilierii, pentru că ne permite să atingem cu mâna măreția milostivirii. Va fi pentru fiecare penitent izvor de adevărată pace interioară. (Papa Francisc, Misericordiae vultus, 17)

În zilele de 29 – 30 martie 2019, în comuniune cu întreaga Biserică Catolică, în Arhidieceza Romano-Catolică de București se va desfăşura iniţiativa „24 de ore pentru Domnul”, propusă de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Tema din acest an este: „Nici eu nu te condamn!” (In 8,11).

Așadar, pentru a fi în comuniune cu creștinii din lumea întreagă, pe parcursul celor „24 ore pentru Domnul”, ne vom îndrepta și noi prin rugăciune, Adorație euharistică și prin participarea la Sfintele Sacramente spre izvorul bogat al milostivirii divine.

Program comun propus pentru comunitățile Arhidiecezei:

  • Vineri, 29 martie 2019 – ne vom uni în rugăciune la „Calea Sfintei Cruci” și la Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie de seară se va expune Preasfântul Sacrament în toate bisericile pentru un moment de adorație;
  • Sâmbătă, 30 martie 2019 – la orice oră din zi, preoții vor fi la dispoziția credincioșilor pentru Sacramentul Spovezii;

Vineri și sâmbătă, în bisericile parohiale și în capelele Congregațiilor religioase din Arhidieceză pot fi și alte inițiative de „rugăciune comunitară” la diferite ore din zi și din noapte.

În Catedrala „Sf. Iosif” din București sâmbătă, 30 martie 2019, începând cu ora 19.30 până  duminică, 31 martie 2019, ora 6.45 tinerii și adolescenții din parohiile bucureștene și din împrejurimi, însoțiți de preoți și persoane consacrate vor anima o „Veghe pe timpul nopții”, în fața Preasfântului Sacrament, prin rugăciuni și meditație, prin cântece și tăcere! Va fi și ocazie pentru Sfânta Spovadă!

Pr. Daniel Bulai
Vicar episcopal pentru coordonare pastorală ARCB

 

Show Buttons
Hide Buttons