Cu ocazia solemnităţii „Trupul și sângele Domnului”, în Bucureşti procesiunea solemnă cu Preasfântul sacrament va fi duminică, 18 iunie 2017. Aceasta va începe la Biserica Italiană, la ora 16.00 şi se va încheia la Catedrala „Sf. Iosif” unde se va celebra Sfânta Liturghie Solemnă prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București.

* Credincioşii sunt rugați să fie prezenţi în faţa Bisericii Italiene la ora 15.45;
* Ministranţii să fie prezenţi la ora 15.30 la Biserica Italiană, cu hăinuţele de ministrant;
* Copiii care au primit Prima Sfântă Împărtăşanie sau Sacramentul Sfântului Mir, fie în anul acesta, fie în anii trecuţi, să fie prezenți la ora 15.30 în faţa Bisericii Italiene, îmbrăcați în alb şi cu coşuleţul cu petale de flori pe care le vor arunca apoi în fața Preasfântului Sacrament!
* Toţi preoţii sunt rugați să fie prezenţi în Biserica Italiană la ora 15.45 îmbrăcaţi cu alba şi stola albă.

Show Buttons
Hide Buttons