Duminică, 16 iulie 2017, ora 11.00, la biserica Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel a mănăstirii Părinţilor Carmelitani Desculţi de la Ciofliceni (Snagov) are loc Sfânta Liturghie solemnă a hramului, prezidată de Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România.

Biserica a fost consacrată pe 30 mai 2015, de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Prin decret arhiepiscopal din 10 iulie 2015, ÎPS Ioan Robu a declarat biserica „ca sanctuar marian diecezan cu toate demnitățile și privilegiile conferite de Dreptul Canonic și de statutele proprii”.

Cei care participă la Sf. Liturghie a hramului sanctuarului marian diecezan pot obţine indulgenţa plenară dacă îndeplinesc condiţiile normale stabilite pentru indulgenţe: să fie în stare de har sfinţitor (adică spovediți), să se împărtășească la Liturghie și să se roage după intenția Sfântului Părinte Papa.

 

Show Buttons
Hide Buttons