Luni, 6 noiembrie 2017, este ziua de naștere a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. Cu această ocazie, la ora 10.30, în Catedrala Sf. Iosif, din București, se va celebra o Sfântă Liturghie solemnă prezidată de ÎPS Ioan. Astfel, PS Cornel Damian – Episcop auxiliar al Arhidiecezei, preoții din parohiile și comunitățile religioase din Arhidieceză, persoane  consacrate şi laici se vor uni în rugăciune, în aducere de mulţumire, pentru păstorul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, şi îi vor ura, împreună, La mulţi ani!

ÎPS Ioan Robu s-a născut la 6 noiembrie 1944, la Târgul Secuiesc (Covasna), dar este originar din satul Traian (Neamţ). La vârsta de 24 de ani a fost hirotonit preot şi numit vicar la Craiova, iar mai apoi la Catedrala Sf. Iosif. A urmat studii de specialitate la Roma, obţinând titlul de doctor în teologie. La întoarcerea de la studii a fost numit paroh la Buzău şi apoi profesor şi, ulterior, rector al Institutului Teologic romano-catolic din Iaşi. La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, mai întâi ca Administrator Diecezan, apoi ca Episcop-Administrator Apostolic (25 octombrie 1984). A fost consacrat Episcop titular de Celle Proconsulari, la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului.

Instalarea sa ca nou episcop la București a avut loc la 22 decembrie 1984, în Catedrala Sf. Iosif. La 29 aprilie 1990 a fost numit şi instalat Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti, în Catedrala Sf. Iosif, din București, în prezenţa Arhiepiscopului Angelo Sodano, delegatul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. În iulie 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit în Curia Romană, ca membru al Congregației Pontificale pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.

În momentul de față este vicepreședinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România. Din 2001, ÎPS Ioan Robu este membru de onoare al Academiei Române. Motoul stemei sale episcopale este: Et veritas liberabit vos (Şi adevărul vă va face liberi) – un verset din Evanghelia după Sfântul Ioan (In 8,32).

Show Buttons
Hide Buttons